Eveniment

Motociclist rănit grav într-un accident rutier în Poroschia

Vineri, la orele 18:08, polițiștii au fost sesizați prin Serviciul Apeluri de Urgență 112, cu privire la faptul că pe DN 51, în localitatea Poroschia a avut loc un accident rutier.

La fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri, care în urma verificărilor efectuate au stabilit faptul că, în timp ce un tânăr în vârstă de 17 ani, din localitatea Cervenia, județul Teleorman, conducea o motocicletă din direcția de deplasare localitatea Țigănești către municipiul Alexandria ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 35 de ani, din localitatea Coteana, județul Olt.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală gravă a motociclistului, pentru acesta fiind solicitat elicopterul SMURD pentru a-l transporta la o unitate medicală din municipiul București pentru acordare de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ, transmite IPJ Teleorman.

În cauză polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.