Singura sportivă din lotul echipei Baschet CST Alexandria care a fost desemnată drept “jucătoarea etapei” în Liga naţională în acest sezon este americanca Morgan Stroman. Sportiva, care peste câteva zile va împlini 25 de ani, a primit a doua distincţie de acest fel în urma evoluţiei din etapa a 20-a, pe terenul echipei Universitatea Alba Iulia. A fost victoria spectaculoasă a echipei antrenate de Mădălin Piperea pe terenul unei echipe care vizează titlul naţional (sau cel puţin o medalie) în acest sezon, iar prestaţia americancei Stroman a fost considerată cea mai bună din întreaga etapă.
În ultimele zile, lotul alexăndrean s-a pregătit î Sala Polivalentă, iar la unul din antrenamente, Morgan Stroman a răspuns la câteva întrebări.
– Morgan Stroman, după patru luni de zile la echipa din Alexandria, cum ţi se pare aici?
Morgan Stroman: Avem o echipă bună, am jucat ca o echipă adevărată până acum şi sper ca să fim o echipă şi în continuare, în următoarele meciuri.
– Cum ţi se pare faptul că ai fost nominalizată de două ori drept “jucătoarea etapei”?
M.S.: Cred că este o realizare deosebită şi o iau ca o motivaţie personală pentru următoarele meciuri.
– Te-ai simţit mai bine în faţa echipei din Alba Iulia în acest sezon?
M.S. A fost unul din acele meciuri care îţi dau multe emoţii pozitive, care te motivează în mod deosebit şi mă bucur că până la urmă am câştigat!
– Mai speri la o asemenea distincţie în acest sezon?
M.S. Sigur, de obicei şi acesta este unul dintre scopuri, fiecare vrea să joace cât mai bine, dar vreau în principal să-mi ajut echipa cât mai mult şi să câştigăm noi, ca echipă. Mi-aş dori, fireşte, locul unu, dar ştiu că este foarte greu de obţinut, însă consider că suntem o echipă care munceşte mult.
Încă un joc pentru BC-CST Alexandria acasă
Seria meciurilor pe teren propriu pentru baschetbalistele din Alexandria continuă în acest week-end cu încă o partidă, meciul din etapa a 21-a, contra ocupantei locului 9, CS Municipal Satu Mare. Meciul este considerat între cele normalşe ca dificultate, însă echipa pregătită de Mădălin Piperea vrea să abordeze cu seriozitate disputa, pentru a evita eventuale surprize. Jocul BC-CST Alexandria – CS Municipal Satu Mare se va disputa sâmbătă, 31 ianuarie, de la ora 18.00, în Sala Polivalentă.
Programul complet al etapei a 21-a în Liga naţională de baschet feminin este următorul:
– (12.00) UG ICIM Arad – Rapid Bucureşti;
– (12.30) Universitatea CSM Oradea – Universitatea Alba Iulia;
– (14.30) SCM CSS Craiova – CS Municipal Târgovişte;
– (15.00) Nova Vita Tg. Mureş – BCM Danzio Timişoara;
– (18.00) BC-CST Alexandria – CS Municipal Satu Mare;
– (18.00) ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe – Olimpia CSU Braşov;
– (18.30) Phoenix Galaţi – Universitatea Cluj Napoca.
B.Pană