Politic

Ministrul Agriculturii, interpelat de senatorul Dănuț Cristescu: “Închiderea Programului Tomata va duce la diminuarea producției locale de roșii timpurii la jumătate”

Senatorul PSD de Teleorman Dănuț Cristescu i-a adresat o interpelare ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, în cadrul ședinței Senatului de miercuri, 24 februarie. Obiectul interpelării vizează Programul de sprijin pentru tomate și pentru alte legume în anul 2021, iar senatorul social-democrat vorbește despre succesul pe care Programul “Tomata” l-a avut printre legumicultorii teleormăneni, numărul beneficiarilor din județ fiind de peste 600.

“Legumicultorii sunt susținuți să cultive tomate în spaţii protejate, sere sau solarii, astfel încât să asigure necesarul de consum intern din producţia autohtonă. În cadrul programului ”Tomata”, fiecare legumicultor care cultivă suprafața minimă de 1000 metri pătrați în sere și solarii și valorifică o  producție de minim 2 kilograme de roșii obținute pe metrul pătrat de solar primește de la stat, sub forma ajutorului de minimis, suma de 3.000 euro.

În luna ianuarie 2021 – dumneavoastră declarați: “Vom continua să-i sprijinim pe legumicultori, printr-un alt program dedicat lor «Legume în spații protejate», acoperind astfel o sferă mai mare de cultivatori de legume, însă suma va trebui împărțită, deci vor primi mai puțini bani”.

Închiderea programului Tomata va duce la diminuarea producției locale de roșii timpurii la jumătate și se va favoriza importul din țările care au subvenții”, spune Dănuț Cristescu în interpelarea adresată ministrului.

Având în vedere că agricultorii din județul Teleorman, și nu numai, sunt nelămuriți în legătură cu intențiile Ministerului Agricultorii și, deocamdată, nu cunosc ce forme de sprijin ar putea accesa, senatorul Cristescu i-a solicitat ministrului Oros un răspuns în legătură cu modalitatea în care se va desfășura anul acesta Programul “Tomata” – dacă se va desfășura – sau, în caz contrar, ce altă formă de sprijin au guvernanții în intenție. De asemenea, Dănuț Cristescu așteaptă un răspuns concret referitor la programele dedicate legumelor în spații protejate care se vor derula în anul 2021. Conform procedurii parlamentare, în speță, Regulamentului Senatului, ministrul interpelat este obligat să răspundă în cel mult două săptămâni, însă, pentru motive temeinice, Senatul poate acorda un termen de cel mult trei săptămâni.

One Comment

  1. Nu se poate, domnule ministru!
    Va amintiți momentul in care Daddy și Hamsterică din Teleorman mușcau amândoi cu atâta poftă din tomata coaptă ?
    Oare de la acea roșie s-o fi îmbolnăvit drăgălașul rozător?!

    Înseamnă că Daddy nu mai trebuie privit ca un asasin al pesticidelor, ci trebuie privit ca un eutanasiator calificat.
    Naivilor din PSD, ce credeați ?
    Dacă roșiile “ a la Dragnea” sunt „românești” n-au pesticide ?
    Au mai multe ca cele din import, pentru ca țăranul român, dă cu nemiluita, nu citește eticheta si te îndoapă cu pesticide.
    S-a șmecherit… vinde produs „Bio” la 20 de lei.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.