Economie

Ministerul Agriculturii a conceput modelul carnetelor de producător, în baza cărora se permite accesul în pieţele organizate

Ministerul Agriculturii a elaborat un proiect de hotărâre pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a filierei de comercializare a legumelor şi fructelor proaspete, care prezintă, printre altele, şi modelul carnetului de producător, care va avea 100 de file a câte 2 exemplare, precum şi modul în care acesta poate fi obţinut de către producătorii agricoli persoane fizice.
Tipărirea carnetului de producător legume sau fructe se efectuează prin intermediul Consiliilor Judeţene care îl va distribui ulterior primarilor. Prima filă din carnetul de producător va conţine date privind producătorul agricol, suprafaţa totală cultivată şi structura corespunzătoare pe specii de legume sau pomi, producţiile estimate, semnătura primarului localităţii şi viza unui reprezentant al unei asociaţii sau organizaţii profesionale, afiliată la o organizaţie cu reprezentare naţională de care aparţine, rămâne nedetaşabilă din acesta. Carnetul de producător va avea formă dreptunghiulară, cu dimensiunile de 200×100 mm şi este alcătuit din foi fixe, autocopiative, tipărit în carnete de 100 file a 2 exemplare, prevăzute cu element de siguranţă, seria fiind reprezentată de indicativul rutier al judeţului.

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor pe filiera de comercializare a legumelor şi fructelor se realizează de persoane împuternicite de către Ministerul Agriculturii, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerul Finanţelor Publice, iar infracţiunile constatate vor fi sancţionate cu amenzi între 3.000 lei şi 5.000 lei, precum şi confiscarea cantităţilor de legume sau fructe transportate şi a mijlocului de transport. (C.P.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.