Eveniment

Microbuz implicat într-un accident rutier la Turnu Măgurele/ Două persoane au fost rănite

Două persoane au ajuns la spital, în urma unui accident rutier produs, marți dimineață, pe raza municipiului Turnu Măgurele, în care au fost implicate un autoturism și un microbuz de persoane în care se aflau patru pasageri, transmit reprezentanții ISU Teleorman.

Conform sursei citate, salvatorii turneni au fost solicitați, prin apel pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, să intervină la un accident rutier produs la intersecția străzilor Popa Șapcă și Griviței din Turnu Măgurele.

La fața locului s-au deplasat două echipaje de pompieri, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și un echipaj medical al Serviciului Județean de Ambulanță Teleorman.

În urma impactului dintre autoturism și microbuz au rezultat două victime, conștiente și cooperante, neîncarcerate. Una dintre victime, o femeie de aproximativ 30 de ani, șoferul autoturismului, ce prezenta traumatisme ușoare și escoriații la nivelul membrelor și feței, a fost preluată de echipajul medical al Serviciului de Ambulanță, iar cealaltă victimă, un bărbat de aproximativ 50 de ani, pasager al microbuzului, cu un traumatism la nivelul membrelor inferioare, a fost preluat de echipajul SMURD Turnu Măgurele. Ambele victime au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din municipiul Alexandria pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Pompierii militari au continuat misiunea pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și sablarea carosabilului.

Cazul a fost preluat de polițiști, care vor stabili împrejurările exacte în care s-a produs evenimentul rutier.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.