Românii pot subscrie de luni, 4 martie 2019, pentru patru noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populației din cadrul Programului Tezaur, cu scadențe la 1, 2, 3 și 5 ani şi dobânzi anuale de 3,5%, 4%, 4,5% și, respectiv, 5%. Veniturile aferente sunt neimpozabile.
Titlurile de stat pot fi cumpărate:
- în perioada 4 – 22 martie 2019 de la unitățile operative ale Trezoreriei Statului
- în perioada 4 – 21 martie 2019 prin rețeaua de oficii poștale ale Companiei Naționale Poșta Română, din mediul urban, iar în perioada 4 – 20 martie 2019 din mediul rural.
Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. A fost eliminată plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni.
Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea, în perioada de subscriere, a unei cereri de anulare. Ulterior, subscrierile sunt irevocabile și nu mai pot fi anulate.
Titlurile de stat sunt în forma dematerializată şi au valoare nominală de 1 leu. Dobânda este plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune.
De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur pot fi transferabile si se pot răscumpăra în avans.
În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moștenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă calitate.
Emiterea titlurilor de stat pentru populație va continua pe parcursul anului 2019. În fiecare lună perioada de subscriere va fi de trei săptămâni iar maturitățile vor fi stabilite în funcție interesul manifestat de investitori.
Prospectul de emisiune și orice eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate pe
www.mfinante.gov.ro, www.datoriepublica.mfinante.gov.ro, www.comunicatii.gov.ro, www.posta-romana.ro.