Social

“Mesajul meu antidrog”, Ediţia a XIV–a, în 2017 va avea tema “Colorează-ţi viaţa altfel… fără droguri!”.

Agenţia Naţională Antidrog, prin cele 47 de centre de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog teritoriale, lansează la nivel naţional, în perioada 6 – 10 februarie, ediţia a XIV–a a concursului “Mesajul meu antidrog”, având ca temă “Colorează-ţi viaţa altfel… fără droguri!”.

Ediţia a XIV–a a concursului se derulează în intervalul februarie – iulie 2017, în cadrul instituţiilor din învăţământul preuniversitar (gimnaziu şi liceu) din toate judeţele ţării şi din Bucureşti.

Secţiunile ediţiei a XIV-a sunt: eseu literar, arte vizuale (grafică, desen şi fotografie), film scurt metraj, spot, iar criteriile de evaluare a lucrărilor urmăresc încadrarea în cerinţe (tematică şi dimensiuni), promovarea mesajelor pozitive, originalitatea mesajului şi a subiectului ales, acurateţea stilului, claritatea limbajului.

Beneficiarii direcţi estimaţi ai concursului sunt 50.000 de tineri din învăţământul preuniversitar (gimnaziu şi liceu). Din fiecare judeţ /sector vor fi selecţionate 10 şcoli (atât din mediul urban, cât şi rural) cu învăţământ gimnazial şi 5 licee (atât din mediul urban, cât şi rural) ce totalizează aproximativ 3.500 de elevi. Beneficiarii indirecţi sunt cadrele didactice, familia, prietenii şi societatea în general.

Implementarea şi monitorizarea proiectului-concurs în judeţul Teleorman se va face de către Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Teleorman şi Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Teleorman. (C.P.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.