Carmen Dumitrescu
Odată cu lăsarea serii, Stadionul Municipal se converteşte într-un magnet pentru mulţi dintre alexăndreni. Echipaţi adecvat, zâmbitori, singuri sau în grupuri, câteva zeci de alexăndreni îşi petrec, pe toată durata sezonului cald, serile la stadion. Unii merg acolo pentru a face sport, alţii consideră că stadionul este un loc excelent pentru socializare şi pentru a cunoaşte oameni noi, interesaţi de aspectul lor fizic sau de obţinerea unei stări de sănătate optime. Majoritatea au şi o ritmicitate a prezenţei la stadion. Dacă mergi la stadion din două în două zile ajungi să cunoşti majoritatea chipurilor. Tineri sau vârstnici, cei care vin la stadion seara, indiferent de motiv, îşi acordă şi câteva minute pentru a socializa. În pauzele de la efort sau, pur şi simplu, la o sticlă de apă, ei discută despre problemele lor şi despre dorinţele lor, îşi fac planuri sau se eliberează de frustrările de peste zi, prin sport şi socializare.
Obiceiul de a comunica
Mulţi dintre ei şi-au făcut un obicei de a veni la stadion, aşa că dacă lipsesc o singură dată, ceilalţi remarcă acest lucru. Alergatul în aer liber este, probabil, cea mai completă formă de a fortifia organismul, aşa că mulţi preferă stadionul mersului la sală sau practicării aerobicului sau a sportului în trend, kangoo jumps. S-ar putea presupune că oamenii cunoscuţi ai oraşului îşi petrec timpul sau fac sport în locuri amenajate la un anumit nivel. Ei bine, o mare parte dintre ei contrazic această teorie. La stadion aleargă consilieri locali, consilieri judeţeni, consilieri parlamentari, jurnalişti, directori, medici, foşti demnitari. Şi, o dată ajunşi pe pistă, ei nu mai ţin cont de diferenţele dintre ei şi comunică într-un mod extrem de autentic. Pentru că oboseala rezultată în urma efortului şi faptul că toată lumea e costumată simplu şi lejer distruge orice rigiditate comportamentală. Pe pistă toată lumea zâmbeşte. Unii ascultă muzică în căşti. Par absenţi. Dar nu sunt. După primele ture de stadion, toţi sunt fericiţi şi puţin mai ambiţioşi decât erau atunci când au ajuns. Când efortul îi dărâmă se aşează pe băncile de la intrarea pe pistă şi discută. Întotdeauna sunt subiecte de discuţie, iar atunci când nu sunt, se poate vorbi despre vreme şi sănătate.
Între scuze şi motive
Bianca D. vine la alergat în fiecare seară. Face asta de vreo doi ani de zile şi spune că rezultatele se văd în tonusul pe care îl are zilnic. La cei 30 de ani ai săi aleargă câte 8 ture de stadion pe seară şi de cele mai multe ori simte că poate şi mai mult. Aşteaptă să se facă răcoare, pentru că altfel alergatul ar fi neplăcut, apoi îşi sună cei câţiva prieteni, se echipează adecvat şi se îndreaptă cu toţii către stadionul municipal: “Vin aici la alergat pentru că prefer să alerg în aer liber. Aici vin oameni de calitate, alături de care pot să mă bucur de câteva zeci de minute de efort, fiind de la sine înţeles faptul că la final plecăm relaxaţi şi puţin mai fericiţi decât eram la sosire. Alergatul stimulează, după cum corect se spune, secreţia de endorfine şi noi facem tot posibilul să fim fericiţi cât mai des…”.
Un alt tânăr, în vârstă de 36 de ani, Gheorghe G., a precizat că venitul la stadion este pentru el un mod de a-şi păstra starea de sănătate, având în vedere că profesia sa îl obligă la sedentarism: “Eu vin la stadion pentru că muncesc mai bine de 8 ore pe zi la birou. Aşa că vă daţi seama, apar probleme legate de coloană. Alergatul este pentru mine mijlocul principal prin care pot contracara efectele sedentarismului”. Gheorghe aleargă 12 ture de stadion pe seară, în timp ce ascultă muzică în căşti. Pentru el socializarea începe la finalul efortului depus.
Dan C. are 23 de ani şi vine la stadion cât de des poate. Simte că are puţină burtă şi nu vrea să trăiască cu sentimentul că nu se luptă pentru forma lui fizică. Aleargă mai puţin decât prietenii lui, dar crede că simpla plimbare până la stadion e o reuşită într-o lume în care tinerii trăiesc efectiv în faţa monitorului: “Am ceva burtă şi vreau să o dau jos. Nu ştiu dacă voi reuşi, dar vreau măcar să lupt pentru asta. Îmi place să vin aici pentru că aici oamenii se comportă natural şi ştiu să comunice mai bine decât în alte locuri. Prietenii m-au mobilizat şi pe mine, de altfel. Ne aducem unii pe alţii aici…”.
Daniel Petrecu are 32 de ani şi este fumător înrăit. Vine la stadion pentru că vrea să îşi fortifice sistemul respirator: “Am constatat că răcesc des şi mi-am dat seama că situaţia e cauzată, în principal, de fumat. Cu toate astea, nu pot renunţa la viciu, însă am luat decizia să alerg ca să îmi cresc capacitatea pulmonară. Deja efectele se văd. Răcesc mult mai rar”.
Cătălin O. vine la stadion din două în două seri. Merge în paralel şi la sală. Se vede că are un corp lucrat şi că face eforturi serioase pentru a avea o condiţie fizică excelentă: “Eu vin foarte des la stadion, cam de trei ori pe săptămână. Alteori merg şi la sală. Practic sportul din principiu. Pentru că nimic nu e mai adevărat decât faptul că o minte sănătoasă nu poate exista decât într-un corp sănătos. Şi dacă faci sport, eşti mai fericit decât cei din jurul tău. Oamenii de aici îmi plac, dar nu-i înţeleg pe cei care se aşează pe margine şi fumează. Nu înţeleg sensul venirii lor aici”.
Alergatul, un obicei sănătos la orice vârstă
La stadion merg şi persoane vârstnice care nu pot, efectiv, alerga pentru că starea de sănătate nu le-o permite. Însă, simplul mers alert pe pistă le face bine. Şi aceste persoane vin în grupuri, pentru că stadionul e locul unde pot discuta, unde se pot defula şi relaxa. Alexandra Mocanu are 57 de ani şi vine la stadion ori de câte ori are timp. Vara îşi face timp. Ştie că fără mişcare îşi pune stare de sănătate în pericol şi încearcă să fie cât mai responsabilă: “Mi-a spus doctorul că am probleme vasculare grave, aşa că mişcarea mă poate ajuta. Nu pot veni în fiecare seară, deşi mi-aş dori. Încă am multe treburi gospodăreşti care îmi ocupă timpul. Dar acum, că e cald, îmi fac timp mai des. Aşa că dacă e vremea buină, îmi sun două prietene şi venim aici la stadion. Oricum, pista e nouă şi toată atmosfera e plăcută”.
Aşadar, stadionul municipal este pentru mulţi dintre alexăndreni un loc privilegiat al comunicării şi afinităţilor comune, al interesului firesc de a fi sănătoşi şi de a-şi foţa creierul să secrete endorfine pentru a se elibera de stres pe cale naturală. Efectele se văd, de cele mai multe ori, în timp, iar ele nu sunt decât benefice pentru cei care văd în stadion o alternativă la petrecerea timpului prin baruri, în fum de ţigară.
