Monica DUMITRESCU
Punerea în aplicare a programului guvernamental prin care se încearcă încurajarea consumului de fructe proaspete în rândul copiilor demarează cu întârziere şi anul acesta. Consiliul Judeţean Teleorman a lansat în luna decembrie 2013 licitaţia privind achiziţionarea şi distribuirea de fructe proaspete pentru elevii din şcolile teleormănene. Licitaţia publică se va încheia la data de 2 februarie 2014. Dacă lucrurile merg bine şi licitaţia va avea un câştigător, iar acesta nu va fi contestat, vor mai trece probabil câteva săptămâni de la încheierea licitaţiei până când merele vor ajunge pe băncile elevilor.
Programul guvernamental respectiv, se pare însă că a fost sortit eşecului din primul an, cel puţin în judeţul Teleorman. După ce a fost experimentat în ultimele două săptămâni ale anului şcolar 2009-2010, programul a fost reluat în anul şcolar următor. Calitatea proastă a merelor a făcut însă ca acestea să ajungă în cel mai bun caz în coşurile de gunoi, însă nu puţine au fost cazurile în care elevii s-au bătut cu ele murdărind pereţii din sălile de clasă şi făcând o mizerie de nedescris în acestea, pe holurile şcolilor şi pe trotuarele din preajma acestora. Autorităţile au fost sesizate de către părinţi şi profesori cu privire la proasta calitate a merelor care aproape că intraseră în putrefacţie la data la care au fost aduse în şcoli, însă societatea distribuitoare s-a ales cu o amendă mult prea mică în comparaţie cu profitul încasat graţie acestui program, în condiţiile în care a vândut tone de mere stricate, pe care nu ar mai fi avut nici o şansă să le valorifice, la un preţ de aproximativ 3 lei/Kg, în condiţiile în care la acea vreme cele mai bune mere se găseau pe piaţă la 2 lei kilogramul.
Cam acelaşi lucru s-a întâmplat şi în anul şcolar 2011-2012. În anul şcolar 2012-2013, în Teleorman, programul de furnizare şi distribuţie de fructe în şcoli nu s-a mai aplicat. Chiar dacă au existat fondurile necesare, la cele două licitaţii organizate pentru desemnarea unui furnizor nu s-a înscris nicio firmă care să îndeplinească toate condiţiile prevăzute de către guvern pentru a desfăşura o astfel de activitate.
Anul acesta însă autorităţile speră ca lucrurile să meargă bine şi elevii teleormăneni să beneficieze de fructele acordate gratuit prin acest program. Potrivit Hotărârii Guvernului nr. 800/2013, publicată în Monitorul Oficial din data de 23 octombrie, anul acesta se vor acorda gratuit mere, în limita valorii zilnice de 0,37 lei/elev, pentru o perioada de 85 de zile de şcolarizare.
În Teleorman beneficiază de acest program 27.380 de elevi din clasele I-VIII, respectiv la 8.097 elevi din zona Alexandria, 6.880 elevi din zona Roşiorii de Vede, 4.236 elevi din zona Turnu Măgurele, 4.822 elevi din zona Videle şi 3.321 elevi din zona Zimnicea.