Social

Medicii se aşteaptă la o creştere a numărului îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii

Numărul virozelor respiratorii ar putea creşte considerabil în perioada imediat următoare, spun medicii teleormăneni, cu atât mai mult cu cât vremea se va înrăutăţi începând de zilele acestea, dar şi pentru că au fost reluate cursurile în învăţământul preuniversitar şi mare parte dintre bolnavi sunt din rândul şcolarilor şi, mai ales, preşcolarilor.

De asemenea, medicii sunt de părere că vârful afecţiunilor respiratorii nu a fost atins şi că cele mai multe îmbolnăviri se vor înregistra din luna ianuarie. În ultima săptămână a lui 2015, frecvenţa îmbolnăvirilor prin infecţii respiratorii, pneumonii şi gripă la nivel naţional scăzuse faţă de săptamâna precedentă.

Pentru a evita creşterea semnificativă a cazurilor de răceli specifice sezonului rece, Ministerul Sănătăţii a transmis în teritoriu mai multe recomandări autorităţilor de sănătate publică locală, astfel ca în perioada următoare acestea să ia toate măsurile necesare evitării îmbolnăvirilor, mai ales că elevii s-au întors la cursuri, existând un pericol mai mare de îmbolnăvire. În plus, pentru a evita astfel de situaţii, cadrele didactice vor avea obligaţia de a supraveghea zilnic starea de sănătate a copiilor şi de a raporta apariţia focarelor epidemice la Direcţia de Sănătate Publică, dacă este cazul.

Ministerul Sănătății atrage atenția că, pentru evitarea riscului apariției de focare în colectivități, la prima oră de curs, o importanță majoră o reprezintă triajul efectuat de către cadrele didactice în clasă, prin trimiterea la medic sau izolarea la domiciliu a oricărui elev care prezintă febră sau semn de boală respiratorie acută.

Măsurile de igienă personală sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii şi în special prin gripă. De precizat că medicația antigripală (antivirală) existentă în stoc la fiecare secție sau spital de boli infecțioase şi se administrează doar la indicația medicului, în cazurile grave sau în prezența bolii la persoane cu factor de risc cu complicații, indiferent de rezultatul de laborator pentru gripă.

De altfel, Ministerul Sănătății a suplimentat numărul dozelor de vaccin gripal pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecțiuni respiratorii și, în special, prin gripă în perioadele reci şi cu fluctuații de temperatură.

Autorităţile din domeniul medical recomandă ca la primul semn de boală, gripa manifestându-se prin febră, tuse, dureri musculare, articulare, indispoziţie generală, bolnavii să se prezinte la medicul de familie ori direct la cea mai apropiată unitate sanitară. Netratată la timp, gripa poate duce la complicaţii, mai ales atunci când este vorba despre bătrâni ori persoane cu diverse afecţiuni cronice. Nu este de speriat, deoarece până în prezent sunt doar trei cazuri de gripă înregistrate în sezonul gripal 2015-2016, nici unul dintre ele nu este în Teleorman. (C.P.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.