Sorin Ovidiu Bălan
Pe la noi prin Sud, pe lângă Dunăre, poate unde am avut mai mult de-a face cu turcii, a fost inventată o vorbă: „Cum e turcul, şi pistolul”. Dar turcii au plecat demult şi în mod normal, vechea vorbă ar fi trebuit trecută la muzeu, în lada cu naftalină a înţelepciunii populare româneşti. Ei uite că nu s-a întâmplat aşa, ca dovadă a perenităţii vorbelor de duh şi a adevărurilor general-valabile cuprinse în ele.
Nu mai departe de ieri, valabilitatea acestei expresii s-a adeverit din plin încă o dată. Şi încă la cel mai înalt nivel. Cel al conducerii ţării.
Turcii, în întâmplarea de ieri care ne-a lăsat cu gura căscată, sunt cei doi bărbaţi de stat din fruntea ţării. Anume preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta. Iar pistoalele, sunt cei doi purtători de cuvânt ai celor două palate, fiecare la stăpânul lui: Sebastian Lăzăroiu la Cotroceni şi Mirel Palada la Palatul Victoriei. Subiectul care a aprins spiritele și care a făcut să tragă cu zoaie cele două pistoale, cel prezidențial și cel guvernamental, a fost Bugetul de stat, cu care preşedintele nu a fost de acord.
Sebastian Lăzăroiu compune un glonţ la adresa adversarilor de la Guvern, sub formă de mini piesă de teatru, sau poate o tentativă de epigramă. Uitaţi ce i-a ieşit:
„- Cioc, cioc!
– Cine e?
– Viorel Ponta.
– Eşti varză!”
După cum bine se ştie, arta, acesta-i poate farmecul ei, are şi un caracter „abscons”, care-l obligă pe cel care o gustă să-şi pună mintea la contribuţie. Nici arta lui Lăzăroiu formată din cele patru dialoguri nu face excepţie. Nu ni se spune cine-i răspunde premierului la ciocănituri cu „eşti varză”. Aşa că ne-a lăsat pe gânduri.
La rândul lui, pistolul lui Victor Ponta scoate şi el pe gaura gurii contra-replica, dar nu în dialoguri, ci frizând mai degrabă arta naraţiunii: „Speriat, incoerent şi matrafoxat. Şi-a făcut curaj cu încă cincizeci de cinci sute şi a ieşit să acopere spaţiul mediatic”. Fidel şi el conceptului de „abscons” al artei, nici Mirel Palada nu ne spune cine este personajul la care se referă. Trebuie să-l ghicim tot noi, consumatorii de astfel de artă.
Dincolo însă de toate acestea, cred că ieri a fost o zi memorabilă. Sau cel puţin aşa ar trebui să fie. Este ziua când de la cel mai înalt nivel, prin vocea oficială şi autorizată a purtătorilor de cuvânt, suntem informaţi că suntem conduşi de un „speriat incoerent şi matrafoxat” şi de o „varză”. Dacă tot am apelat la înţelepciunea populară, am mai spune una: „Gura păcătosului adevăr grăieşte”.
Matrafox cu varză am votat, matrafox cu varză mâncăm.
