Social

Măsuri de autoprotecție împotriva COVID-19, recomandate de Ministerul Sănătății, după ridicarea restricțiilor

Odată cu decizia Guvernului de a nu mai prelungi starea de alertă pe teritoriul României se elimină și restricțiile pe care românii le-au suportat timp de aproape doi ani. Astfel, a dispărut obligativitatea prezentării certificatului verde la intrarea în țară, la accesul în localuri, magazine, instituții de spectacol și cultură, a fost eliminată obligativitatea purtării măştii de protecţie în aer liber; activitățile de zi cu zi nu vor mai ține cont de rata de infectare și de incidența cazurilor Covid în localitate, magazinele şi localurile vor putea rămâne deschise şi după ora 22.00, elevii nu vor mai face cursuri fizic/online în funcție de numărul de infectări sau de paturile ATI ocupate în localitate, angajaţii nu mai pot fi trimişi în regim de telemuncă, iar programul de muncă nu se mai decalează.

Pe de altă parte, în context, Ministerul Sănătății a emis o serie de recomandări, sub titlul de măsuri de autoprotecție împotriva COVID-19.

“Purtați masca de protecție în: spațiile deschise aglomerate, mijloacele de transport în comun, spațiile închise, inclusiv în unitățile sanitare, grădinițe, școli și universități. Evitați spațiile aglomerate, închise și deschise! Spălarea mâinilor cu apă și săpun ori substanțe antiseptice este esențială! Mijloacele de transport în comun și unitățile de interes public trebuie igienizate periodic în continuare! Dacă apar simptome de îmbolnăvire, trebuie să vă testați, mergeți la medicul de familie, în centrele de evaluare și tratament sau la Unitățile de Primiri Urgențe pentru a primi medicația adecvată. Nu luați medicamente fără recomandarea medicului!”, transmite ministerul.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.