Sambata seară, în jurul orei 22.55, pe drumul european E70, pe raza localitatii Măldăeni, un autoturism a intrat într-un cap de pod, răsturnându-se. În urma evenimentului a rezultat rănirea a trei persoane, bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 28 de ani, conștiente și cooperante, dintre care una încarcerată, informeaza ISU Teleorman.
Conform sursei citate, pentru salvarea victimelor au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Roșiorii de Vede, cu o autospecială de lucru cu apă și spumă, care are în dotare și modulul de descarcerare și 1 SMURD, iar de la Serviciul de Ambulanță Teleorman două echipaje medicale.
După acordarea primului ajutor, cele trei persoane au fost transportate la Spitalul Municipal din Roșiorii de Vede pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Potrivit IPJ Teleorman, in timp ce un tânăr in vârsta de 20 de ani din Rosiorii de Vede conducea un autoturism pe DE 70, in localitatea Maldăeni, la km.125 nu a adaptat viteza la condițiile de drum, carosabilul fiind umed, a pierdut controlul autoturismului și a intrat in coliziune cu un cap de pod situat pe partea dreapta a directiei sale de deplasare, răsturnându-se in afara părții carosabile.
In cauza a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpa, urmând a se propune soluție prin Parchet.