Monica DUMITRESCU
Rezultatele finale la Evaluarea Naţională, după soluţionarea contestaţiilor, se vor afişa marţi, 30 iunie. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean, în Teleorman au fost depuse în total 139 de contestaţii, 87 la limba şi literatura română şi 52 la matematică.
Lucrările ale căror note au fost contestate au fost reevaluate în judeţ.
Pentru a fi admisă o contestaţie, diferenţa dintre nota finală şi cea iniţială trebuie să fie de cel puţin 0,5 puncte (în plus sau în minus), în caz contrar rămâne valabilă nota iniţială. Excepţie se face doar în cazul în care notele contestate sunt mai mari de 9,5, în această situaţie nota acordată după reevaluarea lucrării rămânând cea valabilă chiar dacă diferenţa nu este de cel puţin 0,5 puncte.
Înainte de rezolvarea contestaţiilor procentul mediilor de cel puţin cinci la Evaluarea Naţională în Teleorman a fost de doar 67,78% cu aproape 12 procente sub media naţională. Teleormanul s-a clasat pe penultimul loc în topul judeţelor, doar în judeţul Giurgiu înregistrându-se anul acesta rezultate mai slabe. Doar în cele două judeţe, Teleorman şi Giurgiu, procentul mediilor de cel puţin cinci la Evaluarea Naţională a fost mai mic de 70%. Teleormanul mai deţine un “record” naţional anul acesta, fiind singurul judeţ în care procentul mediilor peste cinci la Evaluarea Naţională a scăzut comparativ cu anul trecut. În restul judeţelor rezultatele obţinute anul acesta la Evaluarea Naţională sunt superioare celor înregistrate anul trecut.
Inspectorul Şcolar General, prof. Valeria Gherghe, s-a declarat nemulţumită de rezultate, însă spune că reflectă realitatea.
“Evaluarea Naţională în Teleorman s-a desfăşurat cu respectarea tuturor normelor legale. Sălile de examen, fără excepţie, au fost supravegheate atât video, cât şi audio, spre deosebire de multe judeţe în care supravegherea a fost cel mult video. Este clar însă că avem o problemă pe matematică, unde faţă de anul trecut, procentul notelor de cel puţin cinci a scăzut de la aproximativ 70% la 58,27%. După examene o să stau de vorbă cu toţi profesorii de matematică să vedem ce putem face pentru a îmbunătăţi situaţia”, a declarat prof. Valeria Gherghe.