Social

Marțea neagră a statisticilor pandemiei. Record absolut al infectărilor – 16.743, dar și al deceselor – 442

16.743 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 260 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare, au fost înregistrate marți, 12 octombrie, în România, conform cifrelor date publicității de Grupul de Comunicare Strategică.

În județul Teleorman, pentru aceeași zi, sunt raportate 220 de cazuri noi, numărul total al teleormănenilor care au contractat virusul de la debutul pandemiei ajungând la 18240.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 74 de persoane din județ au fost reconfirmate pozitiv.

La nivel național, în intervalul 11.10.2021 (10:00) – 12.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 442 de decese (226 bărbați și 216 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 442 decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă  20-29 ani, 4 la categoria de vârstă 30-39 ani, 20 la categoria de vârstă 40-49 ani, 34 la categoria de vârstă 50-59 ani, 112 la categoria de vârstă 60-69 ani, 139 la categoria de vârstă 70-79 ani și 131 la categoria de vârstă peste 80 ani.

410 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 10 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 22 de pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Nu sunt raportate decese anterioare intervalului de referință. În intervalul de referință (ultimele 24 de ore) au fost înregistrate 442 decese.

Din totalul de 442 pacienți decedați, 397 erau nevaccinați și 45 vaccinați. Cei 45 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între 49 și 91 de ani. 44 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar unul nu a avut comorbidități declarate.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 17.141. Dintre acestea,1.667sunt internate la ATI. Din totalul pacienților internați, 467 sunt minori, 428 fiind internați în secții și 39 la ATI.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.