De câteva zile, la Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Teleorman postul de director este vacant, iar discuţiile pe această temă sunt destul de interesante. Se pare că postul respectiv este vizat de persoane din partidele aflate la guvernare, însă cel mai probabil postul va reveni unui reprezentant al PSD. Pe surse se vorbeşte despre faptul că ar fi vorba de o reprezentantă a PSD, care se pare că îndeplineşte mai multe criterii, cel mai important fiind cel al susţinerii politice, de care se bucură la modul foarte serios. Este vorba de prof. Mariana Mitran, consilier în cadrul DJST, care şi profesează la una din şcolile alexăndrene, aceasta îndeplinind şi criteriul prevăzut de MTS, “sursă internă”. Rămâne de văzut cine va câștiga, pentru că se vehiculează și alte nume, cu altă susținere… politică din aceeași zonă.