Eveniment

Marian Tudorică, declarat incompatibil de ANI şi decăzut din dreptul de primar al comunei Troianul

Primarie TroianuÎn urmă cu câţiva ani, Agenţia Naţională de Integritate a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor de către Tudorică Marian, primar al comunei Troianul.

În urma evaluărilor demarate la data de 16.11.2010, s-a constatat că Tudorică Marian s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 18.06.2008 – 26.02.2009, deoarece a deţinut simultan funcţia de primar al comunei Troianul şi de Administrator în cadrul S.C. Tudorică COM S.R.L., încălcând dispoziţiile Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

Potrivit unui comunicat al ANI, remis la acea vreme, au fost identificate elemente în sensul încălcării legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei. Persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani.

În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate, interdicţia de 3 ani operează, potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv, a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unei stări de incompatibilitate.

Primarul nu a acceptat decizia ANI, drept pentru care a contestat-o în instanţă, însă Curtea de Apel Bucureşti, prin Sentinţa civilă nr. 6927 din 21 noiembrie 2011 a hotărât că ANI are dreptate, precizând că “respinge acţiunea, ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare”. Nici în acest caz primarul nu a fost “convins” şi a declarat recurs împotriva Sentinţei civile a Curţii de Apel. Nici de această dată nu a avut câştig de cauză, iar joi, 14 februarie, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că Marian Tudorică s-a aflat în stare de incompatibilitate în vremea cât a ocupat funcţia de primar şi în acelaşi timp pe cea de administrator al unei societăţi comerciale şi au hotărât prin DECIZIA Nr. 792/14.02.2013 că se respinge recursul declarat de reclamantul Tudorică Marian împotriva Sentinţei civile nr. 6927 din 21 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Decizia a fost pronunţată, în sedinţa publică, din 14 februarie 2013. Prin aceasta se înţelege Tudorică Marian este declarat decăzut din dreptul de a mai ocupa funcţia de primar sau orice altă funcţie de demnitate publică pe o perioada de 3 ani şi că, indiferent ce va face, primarul sau fostul primar nu mai are nici o cale de atac şi trebuie să se mulţumească doar cu faptul că la un moment dat a fost primar. Însă, la fel de “bine” va rămâne şi cu faptul că, ultimul mandat şi l-a încheiat forţat. (C.P.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.