A intrat în tradiția poporului român de a aniversa, începând din 1990 încoace, în fiecare an, la 1 Decembrie, Ziua Națională a României. Anul acesta se împlinesc 101 de ani de la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918, care a consfințit, într-un cadru democratic, profund plebiscitar, prin glasul celor 1.228 de deputați, reuniți în sala Cazinoului din capitala istorică a Transilvaniei, a peste 100.000 de români reprezentând toate categoriile sociale și regiunile istorice românești, unirea Transilvaniei, Banatului și Crișanei cu România.
După cum se spunea atunci, “Adunarea Națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească decretează unirea acestor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România”. Aceasta a constituit evenimentul pe care mentalul colectiv l-a reținut sub numele de Unirea cea Mare. În 1918, grație acțiunii directe a românilor, s-au unit cu România și provinciile Basarabia și Bucovina. Astfel, s-a înfăptuit proiectul gândit cu ani în urmă de unii dintre domnitorii români din Evul Mediu, apoi de către pașoptiști, și anume cel al unui stat român unitar și independent. În memoria colectivă, s-a născut România Mare, organism statal, care a constituit cadrul unor reforme importante la nivel economic, politic, administrativ și cultural, care au încetat să existe abia ca urmare a cedărilor teritoriale din tragica vară a anului 1940.
Profunzimea momentului Marii Uniri a transpărut din discursul pe care Iuliu Maniu, liderul Partidului Național Român din Transilvania, l-a rostit la 1 Decembrie 1918, în Sala Marii Uniri din Alba Iulia.
Punctul nodal al Marii Adunări l-a constituit cuvântarea lui Vasile Goldiș, care a înfățișat fundamentele istorice și politice ale acestei însemnate decizii istorice.
După cum spunea marele patriot român, “Națiunile trebuie liberate. Între aceste națiuni se află și națiunea română din Ungaria, Banat și Transilvania. Libertatea acestei națiuni înseamnă unirea ei cu Țara Românească.”
Gheorghe Pop de Băsești, la venerabila vârstă de 83 de ani, a avut fericirea să prezideze Adunarea de la Alba Iulia, rostind la sfârșitul ei cuvintele celebre, parcă inspirate din Biblie: “Acum slobozește, Stăpâne, pe robul tău în pace, căci văzură ochii mei mântuirea neamului românesc!”.
La 14 decembrie 1918, hotărârea de la Alba Iulia a fost prezentată regelui Ferdinand, care a răspuns astfel: “În frumoasa sa cuvântare, domnul Goldiș a spus că Unirea tuturor românilor era o necesitate istorică. Această necesitate a fost înțeleasă de toți oamenii cu inima patriotică de dincoace și de dincolo de Carpați, de la Nistru până la Tisa. Azi, când vedem săvârșită clădirea măreață ce Mihai Viteazul începuse, aduc prinosul meu de recunoștință tuturor acelor care în toate colțurile unde sună dulcele grai românesc au pus sufletul și puterile lor în slujba idealului național”.
La atingerea idealului național a contribuit și contextul internațional, marcat de finalul primei conflagrații mondiale.
Trebuie menționată semnificația deosebită a principiilor noii ordini internaționale, precum ,,dreptul la autodeterminare”, prezentate în fața lumii în ianuarie 1918, de către Woodrow Wilson, președintele Statelor Unite, principii care au constituit fundamentul reorganizării lumii postbelice.
Marile puteri occidentale au recunoscut, în cadrul Conferinței de Pace de la Paris, din anii 1919-1920, actele de unire ale românilor, ce au făcut posibilă România Mare.
Pentru o imagine întregitoare a actului istoric de la 1 Decembrie 1918, nu putem trece cu vederea existența unei elite, de excepție, ne referm, între alții, la regele Ferdinand, Iuliu Maniu, Ionel Brătianu, Mitropolitul Miron Cristea, Episcopul Iuliu Hossu, Take Ionescu, Simion Mehedinți, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Nicolae Iorga, în acțiunea politică a cărora interesul strategic național a dominat în fața ocaziilor de moment.
Aniversând Unirea cea Mare, să cinstim pe făuritorii ei și să le aducem prinosul recunoștintei noastre!
