Monica DUMITRESCU
Primăria municipiului Alexandria organizează în perioada 17 februarie 2017 – 12 martie 2017 “Maratonul Filmelor de Dragoste”, o serie de proiecţii ale celor mai difuzate şi vizionate filme de dragoste ale tuturor timpurilor. Timp de patru săptămâni, în zilele de vineri, cu începere de la ora 20.00, şi în zilele de sâmbătă şi duminică, cu începere de la ora 19.00, alexăndrenii sunt invitaţi să vizioneze filmele: “Fantoma mea iubită” (17 februarie); “Pe aripile vântului” (18 februarie); “Don Juan Demarco” (19 februarie); “Love story” (24 februarie); “Titanic” (25 februarie); “Nothing Hill” (26 februarie); “Grace” (3 martie); “Legendele toamnei” (4 martie); “Jurnalul” (5 martie); “Casablanca” (10 martie); “Frumuşica” (11 martie) şi “Bodyguard” (12 martie).
Intrarea este pe bază de invitaţie. Invitaţiile se pot ridica în urma înscrierii la Primăria Municipiului Alexandria, et. 2, cam. 50, între orele 10.00 – 12.00, în limita locurilor disponibile.
În funcţie de numărul de solicitări, organizatorii vor redifuza anunumite filme în zile şi la ore pe care le vor comunica în timp util.