Eveniment

Manifestaţii pro şi anti Guvernul Grindeanu în faţa Casei de Cultură din Alexandria

Monica DUMITRESCU

Protestele celor nemulţumiţi de adoptarea ordonanţei privind modificarea Codului penal şi de procedură penală au continuat şi după abrogarea acesteia, protestatarii cerând demisia Guvernului Grindeanu. Contra-manifestaţii organizate de susţinătorii PSD şi ai Guvernului Grindeanu au început să apară în pieţele marilor oraşe, tonul fiind dat duminică, 5 februarie, de câteva sute de oameni care s-au adunat în faţa Palatului Cotroceni.

Urmându-le exemplul, susţinători ai PSD au ieşit în stradă şi la Alexandria, doar că au ales să protesteze în acelaşi loc în care de aproximativ o săptămână se desfăşoară protestul celor anti guvern. Astfel, în faţa Casei de Cultură din municipiul Alexandria, în seara zilei de luni, 6 februarie, au avut loc două manifestaţii opuse.

Un grup de aproximativ 20-25 de persoane, majoritatea tineri, s-a adunat în faţa Casei de Cultură din Alexandria începând cu ora 18.00. Ca şi în serile anterioare, în jurul orei 19.00, tot în faţa Casei de Cultură s-au adunat aproximativ 50-60 de persoane, care au început să scandeze lozinci anti Guvern, anti PSD, anti Liviu Dragnea. A fost momentul în care s-a declanşat “războiul”. Grupul de susţinători ai PSD a ripostat cu lozinci pro Guvernul Grindeanu, anti Iohannis, cu fluierături şi huiduieli.

Jandarmii prezenţi la faţa locului au intervenit sugerând susţinătorilor PSD să aleagă alt loc în care să protesteze, însă fără succes.

“Suntem aici cu câţiva tineri. Ne-am întâlnit instantaneu, fără să anunţăm. Doar ca să susţinem acest program al Guvernului Grindeanu, un program care este pentru tineri, pentru studenţi. Eu nu reprezint decât rromii mei şi vreau să spun că o ducem foarte bine cu acest program al lui Grindeanu. Suntem aici să susţinem programul premierului Grindeanu. O să fim cât mai mulţi. Dacă nu am ieşit până acum, o să ieşim cât mai mulţi. I-am lăsat să vedem până unde pot să ajungă”, a spus Alexandra Virgiliu, consilier pentru problemele romilor în cadrul Primăriei Alexandria, participant la contra-manifestaţie, alături de tinerii hotărâţi să boicoteze protestul anti Guvern.

“E un lucru urât din partea cui a organizat aşa ceva. Posibil să gândească că s-ar putea să iasă conflicte şi au vrut să înăbuşească mişcarea. Este foarte urât. Puteau alege alt loc, dar au făcut intenţionat aşa ceva pentru a crea probleme”, a spus unul dintre protestatarii din cealaltă tabără.

Pentru a opri strigătele opozanţilor, protestatarii din faţa Casei de Cultură s-au prins în Hora Unirii, însă gestul lor nu a liniştit spiritele. Grupul de susţinători ai PSD a continuat să scandeze: “Jos Iohannis!”, “Iohannis la puşcărie!”, “Nu vrem preşedinte neamţ!”.

De partea cealaltă se auzea: “Dragnea infractorul, minte poporul!”, “Jos Guvernul!”.

Doar Imnul Naţional al României a reuşit să potolească pentru câteva minute pe tinerii hotărâţi să acopere scandările protestatarilor anti PSD.

Ambele tabere au spus că vor reveni cu mai mulţi manifestanţi în serile următoare.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.