Un număr de patru persoane, un bărbat și trei femei, au fost percheziționați la domiciliu, în urma unor cercetări ale autorităților din Teleorman din care rezulta că cei în cauză au invocat “calitatea de artist-interpret, au depus la autoritățile competente înscrisuri falsificate în vederea obținerii de indemnizații alocate din bugetul de stat, în contextul pandemiei COVID-19”, transmit reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman.
Cu alte cuvinte, persoanele menționate ar fi încercat să inducă în eroare autoritățile de pe raza mai multor județe, printre care Teleorman și București, în ceea ce privește existența unor relații contractuale de prestări servicii anterioare declarării pandemiei, creând un prejudiciu estimat la 20.000 lei.
Prin urmare, polițiștii din Teleorman au pus în aplicare patru mandate de percheziție domiciliară pe raza județului Teleorman și municipiului București miercuri, în data de 28 iulie 2021, ca urmare a cercetărilor în dosarul penal ce vizează săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals în declarații, toate în formă continuată. În urma perchezițiilor domiciliare, au fost puse în executare un număr de patru mandate de aducere emise față de cele trei femei și bărbatul menționați.
Cu ocazia perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace materiale de probă concludente și utile cauzei. Această acțiune a fost organizată de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Teleorman, cu sprijinul de specialitate al Serviciului Acțiuni Speciale din cadrul I.P.J. Teleorman și Serviciului de Intervenție și Acțiuni Speciale din cadrul I.G.P.R., sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Videle.