Social

Mănăstirea “Sfântul Galaction” din Crângu, un loc al spiritualităţii în Teleorman – Părintele Laurenţiu: “Visul nostru e să facem o oază de cultură şi spiritualitate ortodoxă aici, pe valea Călmăţuiului”

Carmen Dumitrescu

În comuna Crângu, la orele prânzului, e linişte. Cumva peisajul pare cumva îngheţat şi doar maşinile care tranzitează drumul principal mai dau un aspect viu locului. Oamenii nu ies prea mult din case – doar atât cât e strict necesar – iar primarul se plânge de lipsa banilor. Ca peste tot. Însă la ieşirea din Crângu, o mănăstire albă şi sobră pare că veghează aceste meleaguri încremenite… Cei curioşi merg uneori acolo, însă de cele mai multe ori descoperă aceeaşi linişte, ca peste tot în zonă şi se reculeg în pace, pentru că nimeni şi nimic nu-i tulbură cu adevărat. Mănăstirea “Sfântul Galaction” este un loc al sfinţeniei şi al păcii interioare. Este locul în care nişte călugări, puţini la număr, dar extrem de intuitivi, îşi trăiesc pacea interioară şi o transmit mai departe sufletelor rătăcite, care şi-au pierdut direcţia. O dată ajunşi în acel loc minunat, în care albul şi verdele predomină, ca un reflex al simplităţii sobre, călătorii găsesc nu doar o biserică în care se pot regăsi, ci şi sfaturi de la cei 7 vieţuitori ai mănăstirii. Când nu se roagă, călugării muncesc pământul, se ocupă cu creşterea unor animale şi caută mijloace să supravieţuiască modest. Desigur, bani pentru pictarea bisericii nu sunt, dar speranţe există, în virtutea faptului că speranţa e ultima care trebuie să dispară.

Călugării nu discută foarte mult despre ei şi nici despre viaţa de mireni. Pentru ei, viaţa, aşa cum o cunoaştem noi, e un capitol închis şi depăşit. De aceea, lupta lor e exclusiv cea a lor cu ei înşişi. Călugărul cu gradul cel mai mic al mănăstirii a trăit o viaţă plină. A fost navigator. După ce a revenit acasă, a simţit chemarea şi s-a retras pentru a-şi purifica spiritul la mănăstire. Acum e mai liniştit decât ar fi crezut vreodată că va fi: “Vine lumea aici, unii chiar din ţară, alţii pleacă prin ţări străine şi când se întorc, mai vin pe la noi. La sărbătorile mari, în general, vin oameni de prin alte locuri, nu din această zonă. Ne străduim să ne descurcăm şi ne auto-gospodărim aşa cum putem. Primăria nu ne ajută cu nimic şi Episcopia o face în măsura posibilităţilor, acum chiar mai puţin ca înainte. Ne bucurăm pe sprijin şi Preasfinţitul nu face diferenţa şi ne ajută aşa cum poate. Sunt aici la mănăstire de patru ani. Înainte, ca mirean, am fost navigator. Am fost mecanic şef pe vapoare timp de 36 de ani. Dar au apărut conflicte ale vieţii, mă rog, diverse probleme. Iar gândul e greu până încolţeşte, apoi germinează şi ia amploare. E o chemare… şi acum mă simt aşa cum nu mă aşteptam. Ca în urma unor decepţii atât de mari să fiu acum atât de liniştit… Înainte locuiam în Giurgiu. Noi ne înţelegem în armonie aici foarte bine. Mai primim donaţii de la binevoitori, care ne sprijină, pentru că altfel nu reuşeam. Avem şi o suprafaţă mică de pământ pe care cultivăm lucernă şi legume. Am crescut o vacă şi cu vizel, avem purcei. Deci ne descurcăm”.

Părintele Laurenţiu e şi el în mănăstire de mult timp. Nu vrea să discute despre vremurile de dinainte de viaţa monahală. Acum e preocupat exclusiv de dorinţa de a lăsa în urmă o biserică frumoasă şi de a-şi pune amprenta pe oamenii care îi cer sfatul. Extrem de intuitiv, el ştie exact ce, când şi cui să spună… De aceea, el crede în viitorul acestui loc şi nu se îndoieşte că, pe termen lung, numărul credincioşilor va creşte: “Această mănăstire are, cu totul, 7 vieţuitori. Sperăm să fie o oază de cultură şi spiritualitate ortodoxă aici, pe valea Călmăţuiului. Visul a fost să facem acest loc unul special. Înainte aici a fost mănăstire de maici apoi Preasfinţitul a hotărât transformarrea în mănăstire de călugări. Important mi se pare faptul că s-a ridicat biserica. Noi ne ducem… Uşor, uşor, se adună oamenii aici şi ei vor afla de acest loc. Poate unii vin din curiozitate, poate vin din credinţă… Biserica se va picta în timp şi nu vrem să ne grăbim. Preasfinţitul vine aici, ne sprijină aşa cum poate, dar nu uitaţi că Teleormanul este un judeţ sărac… Biserica asta va dăinui. Şi mănăstirile trebuie să fie aşezate în singurătate, să fie locuri în care te poţi împăca cu tine însuţi şi cu Dumnezeu. Trăim un secol al can-can-ului, al informaţiei. E nevoie şi de locuri liniştite. Dacă sunt mulţumit? Mulţumirea e întotdeauna obţinerea victoriei în lupta cu tine. Întotdeauna, pentru tine, primul duşman eşti tu…”.

2 Comments

  1. Pingback: Manastirea Crangu | Romanian Turism

  2. Când am început să citesc, am avut senzația că este un început de capitol rupt dintr-un roman …

    Felicitări Carmen pentru acest articol poveste, așa de frumos prezentat, oamenii trebuie să mai deschidă ochii și către spiritualitate în viața lor, nu numai către cele materiale.

    🙂

Lasă un răspuns la Ovidiu Cancel

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.