Eveniment

Mai aproape de valorile culturii europene

Şcoala Gimnazială “Mihai Viteazul” din Alexandria a participat, prin reprezentanţii ei, în perioada 8-14 martie 2015, în Germania, la activităţile desfăşurate de şcoala-gazdă “Dieter – Forte – Gesamtschule” din oraşul Dusseldorf, în cadrul Proiectului Comenius, intitulat “Jeunes citoyens a la recherche des tresors europeens (Thesaurus Europae)” având ca temă Les tresors gastronomique.

Întâlnirile cu elevii şi profesorii germani au fost interesante şi constructive. Delegaţia românească a avut ocazia să descopere alături de gazdele ospitaliere comorile Europei, ale Germaniei, prin vizitarea unor locuri încărcate de istorie (Medienhafen – un cartier al vechiului port din Dusseldorf, Margarethenhofe – vechi cartie muncitoresc, în zona Zeche Zollverein – o veche mină aparţinând astăzi patrimoniului mondial, în Cologne – catedrala care păstrează, prin arhitectură, frumuseţea de odinioară a edificiilor culturale) şi, de asemenea, să cunoască minunata cultură gastronomică din această parte a Europei.

Vizita în oraşul Dusseldorf le-a prilejuit oaspeţilor întâlnirea cu primarul acestei urbe, alături de care au vizitat împrejurimile, schimbând impresii despre vestigiile şi frumuseţile acestor ţinuturi de legendă.

La plecare, toţi au conchis că acest schimb de experienţă le-a fost benefic, întrucât le-a oferit prilejul de a cunoaşte îndeaproape trecutul acestei părţi a Europei, pentru a putea construi împreună un viitor frumos, într-un spaţiu european plin de valori culturale.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.