În dimineaţa zilei de miercuri, în jurul orei 6.09, poliţiştii teleormăneni au preluat un apel de la 112 prin care o persoană de sex feminin relata faptul că în faţa magazinului Germino de pe strada Av. Alexandru Colfescu, zona fostei Grădini de Vară, o femeie strigă după ajutor.
Aceştia s-au deplasat la faţa locului şi au constatat că magazinul fusese jefuit, iar persoana care striga după ajutor era vânzătoarea. Femeia venise să deschidă magazinul, când un individ în jur de 25 – 30 de ani i-a cerut să îi dea un pachet de ţigări, amabilă, vânzătoarea. I-a spus că încă nu a deschis, dar că deschide şi îl va servi. Aceasta a procedat la deschiderea magazinului, moment în care individul a pătruns în incinta magazinului şi în loc să cumpere ţăgările solicitate anterior, acesta a scos un obiect contondent pe care l-a folosit la ameninţarea vânzătoareai cerându-i banii din casă. Aceasta, ştiind că poate fi lovită, nu a ripostat şi i-a dat cei 200 de lei aflaţi în acel moment în magazin, hoţul însuşindu-şi prada după care s-a făcut nevăzut. De menţionat că joi seara, în urmă cu nici o săptămână, la lăsarea serii, de astă dată, acelaşi magazin a fost jefuit.
Vânzătoarele magazinelor din oraş sunt îngrozite, multe pleacă de acasă cu frica în sân, asta pentru că de trei luni de zile, săptămânal, câte un magazin este tâlhărit, modul de operare fiind cam acelaşi, printre medodele aplicate de tâlhari fiind ameninţarea, ba cu pistol, ba cu cuţit şi recurgerea la violenţă, aspect deloc comod pentru vânzătoarele din oraş. De precizat că, acest ultim jaf este ieşit din tiparul celorlalte, în sensul că s-a petrecut la deschiderea magazinului şi nu la închidere, ca în toate celelalte cazuri. În rest, modul de operare este acelaşi. (C.P.)