Sorin Ovidiu Bălan
În urmă cu mai bine de două luni, scriam în acest colţ de pagină că maestrul Mircea Diaconu era deja câştigător. Nu mă refeream atunci la rezultatele alegerilor europarlamentare, pentru că nu avam de unde să le ştiu. Nu mă număr printre comentatorii care le cunosc pe toate, dinainte cu mult ca evenimentele să se producă, iar când acestea se petrec fix pe dos decât au prevăzut ei, spun cu nonşalanţă, tupeu şi nesimţire că au avut dreptate, totul a fost aşa cum au prevăzut.
Mă refeream atunci la un moment, cred eu, semnificativ din politica românească. Împiedicat să îşi mai continuie cariera politică, alungat din propriul partid, alungat din fruntea unui minister pe care avea tot dreptul să îl conducă, spre deosebire de analfabeţii care i-au precedat sau i-au succedat, Mircea Diaconu s-a luat de unul singur la trântă cu sistemul. Cu sistemul care îl respingea, pentru că nu era asemenea celor care l-au creat.
A dat în judecată Agenţia Naţională de Integritate, care ţinea cu dinţii că nu mai are voie să candideze. Şi a câştigat, reprezentat fiind în instanţă de un alt mare patriot, avocatul Lucian Bolcaş. Şi-a câştigat încă o dată, în instanţă de această dată, un drept pe care îl avea ca simplu cetăţean al unui stat de drept. Dreptul de a fi ales.
Imediat s-a văzut atunci că maestrul Mircea Diaconu nu era de fapt singur deloc. Că foarte mulţi cetăţeni, fără nici un interes material, au sărit să-l sprijine. S-au mobilizat să-l ajute, scârbiţi de piedicile care i se puseseră, revoltaţi şi ei împotriva unui sistem care te rejectează dacă îndrăzneşti să nu i te supui sau nu vrei să te modelezi după regulile lui. Reguli care de multe ori sunt nedrepte.
În acest sens spuneam atunci că maestrul a câştigat. Nici nu mai conta rezultatul din alegeri. Sistemul care încercase să-i îngrădeasscă un drept, fusese învins.
Duminică, rezultatul pe care maestrul Mircea Diaconu l-a obţinut, nu a fost decât o consecinţă a acelei victorii.
Pentru că acum, doar a continuat demonstraţia. Anume că revolta împotriva sistemului nu este din start sortită eşecului. Că se poate câştiga în alegeri, chiar dacă nu ai în spate un aparat de partid care să mâne lumea la vot sau să împartă ulei şi zahăr la alegători, chiar dacă nu ai reprezentanţi în secţiile de votare, care să vegheze să nu fii furat la numărătoarea voturilor, chiar dacă nu ai bani să umpli localităţile cu portretul tău.
Adică, maestrul Mircea Diaconu, ne-a arătat că se poate.
