Maestrul Mircea Diaconu a câştigat deja

Sorin Ovidiu Bălan

Deși încă nu a început, bătălia electorală pentru ocuparea fotoliilor de europarlamentari, are la noi, după părerea mea, deja un câștigător. Este vorba despre maestrul Mircea Diaconu.

Care nici măcar nu mai contează dacă este lăsat sau nu să participe la competiţie, dacă va lua suficiente voturi ca să meargă la UE sau nu. Pentru că el a învins deja. A învins un sistem. Reuşita lui, de a îndeplini condiţiile legale pentru a se înscrie ca independent, este o lecţie, o pildă şi un precedent care trebuie urmat.

De ce spun asta. Luaţi vă rog şi lecturaţi Legea partidelor politice. Veţi vedea că este alcătuită în aşa fel, are atât de multe oprelişti, încât, practic, nu se mai poate înfiinţa o formaţiune politică nouă. Sau dacă aceasta ea fiinţă totuşi, nu se face decât „cu voie de la stăpânire” şi este alcătuită tot din ei. Care „ei”? Aşa numita „clasă politică”, adică cei care, sub diferite denumiri de partide şi sub diferite culori, care de care mai amestecate, au devenit de meserie senatori sau deputaţi, miniştri sau secretari de stat. Locurile din Parlament, fie că este vorba despre cele de la noi, din Casa Poporului, fie că este vorba despre cele din Uniunea Europeană, li se cuvin, sunt ale lor şi nu are ce să caute cineva dinafară să le fure bunul care le aduce venituri frumoase.

Ei bine, maestrul Mircea Diaconu a învins această maşinărie. În numai câteva zile a reuşit să strângă de unul singur, ajutat numai de voluntari, adică fără să plătească bani, dublul numărului de semnături de care avea nevoie pentru a candida ca independent la europarlamentare.

De ce spun că este un precedent periculos pentru „ei”? Pentru că prin asta, maestrul a arătat că în politică mai există şi voluntariat, aşa cum de altfel ar fi normal, că se poate să-ţi facă propagandă şi altcineva în afara celor care după aceea aşteaptă şi trebuie răsplătiţi cu un os cât de mic de ros de la stat.

Dar mai ales, această izbândă a arătat că mai există şi o conştiinţă politică, că nu toţi alegătorii, după ce primesc pomană o sticlă de ulei şi un pui, se aliniază să îl voteze pe cel care i-a miluit electoral. Acelaşi de cu multe mandate în urmă. Că mai există şi oameni care vor să fie reprezentaţi de cineva în care au încredere, fără ulei, pui şi orez. Doar cu credinţa că vor fi bine reprezentaţi.

Desigur că imediat după ce maestrul şi-a depus candidatura, s-a declanşat alarma. Locurile din Parlamentul European sunt numai pentru ei şi nevestele lor. Tot felul de oengeuri anonime şi tăcute până acum, au prins glas. Că nu are voie să candideze. Că este incompatibil. Incompatibil cu ce? Cu mentalitatea de până acum? Cu manipularea josnică şi specularea sărăciei electoratului? Şi dacă tot e democraţie, ce-aveţi, domnule, cu mai bine de două sute de mii de români, care vor să fie reprezentaţi în Europa de un incompatibil. Când a fost referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu, s-a spus că voinţa a şapte milioane şi jumătate de oameni nu poate fi ignorată, iar din punct de vedere moral, preşedintele a fost demis.

Acum, nu a sărit nimeni din clasa politică să spună despre cei două sute de mii de alegători şi voinţa lor.

La ora când scriu aceste rânduri, Biroul Electoral Central încă nu s-a pronunţat dacă Mircea Diaconu are voie să participe la competiţia electorală sau nu. Dar eu cred că nu mai contează.

Ce ziceţi, nu-i aşa că din punct de vedere moral, maestrul Mircea Diaconu a câştigat competiţia?