De mai bine de zece ani, poate şi mai bine, România se confruntă cu o lipsă de sânge în Centrele de Transfuzii şi, ceea ce este şi mai rău, poate fi considerat numărul tot mai mic de donatori, care, pe lângă faptul că este extrem de mic comparativ cu nevoia de lichid vital, scade considerabil de la an la an. Românii nu numai că şi-au pierdut încrederea în siguranţa materialelor de recoltare, dar nu mai simt că este nevoie de ei, nu mai au spiritul civic de a slava o viaţă, se luptă cu propriile nevoi ca să mai aibă timp să se gândească la a acorda o mică şansă la viaţă şi altora. Lipsa de timp, da, ăsta ar mai fi un alt motiv pentru care românii nu mai vor să doneze, pentru că, pentru a dona pierzi câteva ore bune la poarta centrului de transfuzie, aspect inconfortabil şi deloc plăcut pentru şi aşa puţinii donatori benevoli.
Medicii curanţi, în special chirurgii, sunt cei care, alături de cei aflaţi în suferinţă, resimt cel mai bine lipsa de sânge, de cele mai multe ori purtând un război anevoios cu moartea, fără a avea altă variantă şi în faţa căreia unii pacienţi capitulează, iar rudele, resemnate, îşi pleacă neputincioase capul.
“Această situaţie ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru cei care ne conduc, legat de spiritul civic aproape inexistent şi care nu este cultivat deloc. Criza de sânge poate fi asemănată şi cu criza de organe prelevate de la donatorii în moarte cerebrală”, spunea un doctor chirurg, care, spunea el, şi aşa vede moartea cu ochii în fiecare zi prin prisma meseriei pe care o practică şi este destul de greu să mai asişti la acest fenomen amplificat de lipsa de sânge, uşor rezolvabilă din punctul lui de vedere prin organizarea unor campanii agresive în acest sens.
Blocurile operatorii din spitalele înghit în fiecare zi zeci de unităţi de sânge, dar şi diferite preparate din preţiosul lichid, în condiţiile în care Centrul de Recoltare şi Transfuzii Sanguine produce mai puţin decât este nevoie. Lipsa unei campanii de informare asupra beneficiilor donării de sânge face ca, anual, numărul donatorilor să scadă semnificativ. Specialiştii centrului din Teleorman susţin că, de regulă, criza este legată de grupele rare de sânge, cu RH negativ, dar şi de celelalşte grupe cu RH negativ. În celelalte situaţii, în care este nevoie de sânge, nu donatoriii benevoli sunt cei care rezolvă situaţia, ci rudele celor bolnavi, care devin donatori de nevoie.
În sala de aşteptare a Centrului de Recoltare şi Transfuzii Sanguine nu aşteaptă multe persoane, majoritatea celor prezenţi fiind bărbaţi între două vârste, pentru că femeile ori nu au timp, ori sunt, din cauze medicale, declarate inapte pentru a dona. În sală este linişte, fiecare aşteaptă să fie chemat şi evaluat din punct de vedere medical. Odată ce intri în vorbă cu ei, afli că puţini sunt cei care au venit din spirit civic, majoritatea fiind aduşi de rudele bolnavilor care urmează să suporte o intervenţie chirurgicală complexă. La o simplă privire, îţi dai seama care sunt rudele pentru care se face recoltarea de sânge, pentru că mulţi îşi însoţesc donatorii la uşa unde se recoltează, majoritatea fiind internaţi în spitalul “Broaşte”, vrând parcă să se convingă de faptul că ruda lor le va da un pic din sângele ei, în încercarea de a le salva viaţă. Este dovada că unora le pasă, este dovada de apreciere a rudele şi curajul acordat pentru a lupta cu boala.
Reprezentanţii CRTS spun că, de cele mai multe ori, donatorii ocazionali nu trec şi a doua oară pragul centrului. Fiecare persoană donează o unitate de sânge, în jur de 500 ml, această cantitate fiind de nepreţuit, atunci când vine vorba de salvarea din ghearele morţii a unui om aflat pe masa de operaţie. Din nefericire multe persoane evită să doneze sânge pentru că se tem de eventuale efecte adverse, din teama că materialele necesare ar putea fi contaminate de la vreo persoană bolnavă. Teama aceasta se regăseşte şi printre rudele care donează ale celor bolnavi, însă acestea spun că nu au încotro, însă donatorii benevoli sunt reticenţi. Oricine donează vede, însă, că pachetele cu materialele necesare pentru recoltare sunt sigilate şi se desfac în faţa donatorului. O donare obişnuită este de circa 500 ml, cantitate care nu presupune un risc pentru donator, iar recoltarea durează câteva minute. Plus de asta, organismul are capacitatea de a reface repede sângele donat, spun medicii şi anume, cantitatea donată este “recuperată” în aproximativ două ore, iar calitativ, în două săptămâni. Acelaşi lucru este confirmat şi de donatorii aflaţi în sală, care îşi revin destul de repede după această operaţiune. Totuşi, cei mai mulţi dintre donatori sunt nemulţumiţi că procesul evaluare în vederea recoltării durează foarte mult, spunând că ar veni mai des să donaze dacă procedura de donare ar fi simplificată. La rândul lor, medicii susţin, pe bună dreptate, că nu pot face rabat de la procedurile şi protocoalele impuse în cazul donării, pentru a nu pune în pericol nici donatorul, nici primitorul. În plus, criza de personal îşi spune cuvântul şi în această unitate, pentru că dacă numărul celor care ar recolta ar fi mai mare, atunci şi timpul de aşteptare ar scădea direct proporţional cu timpul de recoltare.
Centrul de Transfuzie Sanguină din Teleorman din păcate se confruntă cu o lipsă de donatori mai tot timpul, însă la grupele rare negative este mare nevoie de sânge, ca de altfel şi la grupele cu RH negativ. Ce trebuie de reţinut este că a deveni donator nu este deloc greu şi nici periculos, iar cei care vor să doneze sânge trebuie să fie în primul rând sănătoşi. Aceasta este condiţia de bază. Plus de asta, donarea presupune şi un stimulent, chiar dacă nu consistent, cei care oferă şansa la viaţă unor persoane aflate în pragul morţii primesc bonuri de masă, o zi liberă de la serviciu, dar cel mai important, analize medicale gratuite. (C.P.)
