Eveniment

Luna Pădurii, 15 martie – 15 aprilie

luna1Luna Pădurii, eveniment ecologic marcat în fiecare an în perioada 15 martie -15 aprilie, este unul din cele mai importante evenimente silvice și ecologice, reprezentând o modalitate de sensibilizare a tinerilor și a factorilor decizionali, cu privire la importanța pădurilor.

În acest context, Agenția pentru Protecția Mediului Teleorman, împreună cu autoritățile administrației publice locale și cu sprijinul Ocolului Silvic Alexandria, plantează 1.200 de puieți, pe data de 06.04.2016, în orașele Zimnicea și Videle, și pe 08.04.2016, în municipiile Turnu Măgurele și Roșiorii de Vede.

La Zimnicea și Videle vor participa la acțiunile de plantare și elevii instituțiilor școlare din orașele respective.

“Scopul acțiunilor ecologice este acela de a stimula societatea să conștientizeze rolul major pe care îl are patrimoniul forestier și de a oferi acesteia șansa de a lua atitudine față de defrișările masive ce au diminuat simțitor suprafața împădurită a țării. Prin promovarea acestui tip de acțiuni putem contribui la o înțelegere mai profundã a conexiunii dintre acțiunile noastre și schimbările mediului în care trăim”, precizează directorul APM Teleorman, Ion Rădulescu. (C.P.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.