Politic

Ludovic Orban, la Alexandria: „Am demis premierul din Videle pus de Dragnea, am şubrezit PSD-ul şi am dat posibilitatea PNL să se lupte de pe picior de egalitate”

Prezent la alegerile din organizația județeană a liberalilor, președintele partidului, Ludovic Orban, a ținut să sublinieze faptul că a fost tot timpul apropiat de liberalii din județ, iar deplasările în Teleorman au fost dese, indiferent de cine s-a aflat la conducerea PNL Teleorman.

„Foarte mulți lideri naționali, de-a lungul ultimilor 30 de ani, nu au prea dat pe la Teleorman. Hai să fim cinstiți, putem să-i numărăm pe degete pe aceia care au fost la Teleorman. Eu am venit la Teleorman și când eram simplu membru de partid, și când eram vicepreședinte al partidului, și când eram prim-vicepreședinte al partidului, și când am fost premier și președinte al PNL, pentru că întotdeaua am crezut că Teleormanul trebuie să aibă o șansă, că fiecare locuitor din Teleorman are dreptul la o viață prosperă, demnă, fără baroni, ci cu oameni care să le dea cu adevărat șansa de a duce o viață mai bună. Putem, stă în forța noastră, stă în organizarea noastră, în mobilizarea pe care o putem face împreună (…) Pentru mine, filiala PNL Teleorman este una dintre cele mai apropiate filiale, indiferent de cine a condus-o. Vin în Teleorman de când era dr. Găvănescu președinte la PNL și aveam pe vremea aia o mână de primari. Am venit cu mare drag și prietenie și aș vrea să-l aplaudăm acum și pe Marin Almăjanu care a condus organizația într-un mod foarte frumos. De când este condusă de Eugen Pîrvulescu și Cristi Barbu, am devenit și mai apropiat de organizația PNL Teleorman. (…) Întotdeauna am crezut în voi şi în capacitatea voastră, a PNL de a aduce oamenii de calitate şi de a convinge oamenii să nu se mai lase păcăliţi de PSD, care şi-a bătut joc de ei şi 30 de ani a ţinut Teleormanul în sărăcie, subdezvoltare”, a spus Ludovic Orban, joi, la Sala Polivalentă din Alexandria.

De asemenea, președintele PNL a vorbit și despre rezultatele obținute de liberalii din Teleorman la ultimele două rânduri de alegeri – locale și parlamentare, rezultat care îi obligă pe liderii din județ și care le dă acestora o responsabilitate.

„Vă felicit pentru rezultatele de la alegerile locale și parlamentare, rezultate care au surprins întregul partid și toată țara. Nimeni nu ar fi crezut că noi suntem capabili să batem la votul pentru Consiliul Județean PSD în Teleorman. Și, cu toate astea, s-a întâmplat acest lucru, iar eu vă felicit, vă apalud și vă respect. Nimeni nu a crezut ca la parlamentare am fi putut să fim umăr la umăr cu PSD-ul și cu siguranță am fi câștigat dacă nu avea, pandemia și dacă nu aveam vârful pandemiei în plină campanie electorală. Din punctul meu de vedere, sunteți câștigătorii morali și ai alegerilor parlamentare și vă felicit”, a mai spus președintele PNL Ludovic Orban.

Pe de altă parte, liderul liberalilor a subliniat faptul că noua conducere a PNL Teleorman trebuie să reflecteze asupra faptului că atenția trebuie îndreptată către organizațiile municipale și orășenești, pentru ca alegerile locale din 2024 să fie câștigate și în orașele din județ. În acest sens, a subliniat Ludovic Orban, candidații pentru localele din 2024 trebuie pregătiți încă de pe acum.

Referitor la candidatura sa pentru un nou mandat la conducerea PNL, Ludovic Orban a spus că nu trebuie să-și facă campanie, dar că delegații care vor vota la Congres ar trebui să țină cpnt de faptul că el a fost omul politic care, prin moțiune de cenzură, a demis „premierul din Videle pus de Dragnea”, mișcare care a „şubrezit PSD-ul şi am dat posibilitatea PNL să se lupte de pe picior de egalitate”

„Vom avea un congres. Eu nu trebuie să îmi fac campanie. Dumneavoastră decideţi, decideţi judecând fiecare candidat, indiferent la ce funcţie candidează, după ceea ce a făcut, după ceea ce propune şi, mai ales, după garanţiile că poate să realizeze obiectivele pe care le prezintă la congres. În ceea ce mă priveşte pe mine, cred că am un motiv suplimentar să mă susţineţi, sunt primul lider al unui partid politic de dreapta care a reuşit să dărâme un Guvern PSD, PDSR, FSN, FDSN prin moţiune de cenzură. Şi nu am demis pe oricine, ci premierul din Videle pus de Dragnea şi prin această demitere, practic, am şubrezit PSD-ul şi am dat posibilitatea PNL să se lupte de pe picior de egalitate”, a mai spus Ludovic Orban, la Alexandria.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.