Sport

Lucrările la Sala Polivalentă n-au început – Va fi gata sala de sport de la Şcoala nr. 7 până la startul sezonului?

sala 2Despre situaţia existentă în Alexandria la acest moment, şi ne referim aici la situaţia bazelor sportive, am mai discutat şi în urmă cu câteva săptămâni. Anunţatele lucrări de reabilitare/consolidare/modernizare a Sălii Polivalente au întârziat destul de mult şi iată, cu o săptămână înaintea toamnei calendaristice, la sală n-a început nici o activitate de modernizare. Acest lucru este cu atât mai “complicat”, cu cât admnistratorul Sălii Polivalente, clubul CST Alexandria, a pregătit terenul pentru demararea lucrărilor: scaunele au fost scoase din tribună, panourile de baschet de asemenea au fostmutate, chiar şi tabloul de curent electric a fost dezafectat! Despre această situaţie, directorul CST Alexandria, Emanoil Stoica, a punctat următoarele: “La începutul lunii iunie, noi am fost înştiinţaţi că în scurt timp vor începe lucrările la sală, motiv pentru care am hotărât să începem mutarea birourilor şi dezafectarea tribunei, încercând să valorificăm cât mai multe lucruri. Faptul că avem câţiva oameni cu care a trebuit să facem toată această mutare, a făcut să începem mai devreme dezafectarea tribunei şi chiar ne-am gândit să nu întârzie lucrările din cauza noastră. Din informaţiile pe care le avem până la acest moment, în scurt timp urmează să înceapă totuşi lucrările aici!”

În condiţiile în care, în mod sigur, Sala Polivalentă nu va mai fi o variantă pentru disputarea evenimentelor sportive din această toamnă în Alexandria, întreaga atenţie  este canalizată pe sala care se construieşte în incinta Şcolii nr. 7. Acolo, lucrările sunt puţin în urmă (termenul vehiculat acum două luni, 15 august, nu s-a putut respecta), însă foarte probabil la 15 septembrie sala va fi funcţională! Rămâne de văzut dacă federaţiile de resort vor omologa sala resectivă, pentru disputarea diferitelor evenimente sportive, însă credem că o “dispensă” ar rezolva problema.

Să mai punctăm că şi la CN “Al. D. Ghica” Alexandria se constrieşte o sală de sport, puţin mai mică decât cea de la Şcoala nr. 7, care ar fi trebuit să fie cel puţin la stadiul lucrărilor celeilalte, însă acolo lucrările se derulează cu “viteza melcului”, iar probabilitatea ca în acest an, 2015, să fie gata, este foarte mică.

Ca o completare, de evidenţiat faptul că, în această vară, Primăria Alexandria a reabilitat destul de serios şi a făcut funcţională sala de sport din zona Peco, aceasta arătând mult mai bine decât în primăvară, însă, din păcate, suprafaţa de joc de acolo nu este una regulamentară, pentru ca sala să fie omologată.

B.Pană

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.