Vineri, 7 noiembrie, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a decontat lucrări în valoare totală de 72.812.107,18 de lei pentru 184 obiective realizate prin componentele C10 – Fondul local și C15 – Educație, din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – a anunțat ministrul Cseke Attila.
Pentru Componenta C10 – Fondul local au fost decontate 52.990.300,53 de lei pentru 126 de facturi care au în vedere elaborarea și actualizarea documentațiilor de amenajare a teritoriului și de planificare urbană, precum și asigurarea infrastructurii pentru transportul verde.
De asemenea, 19.821.806,65 de lei au fost alocate, prin Componenta C15 – Educație, pentru achitarea a 58 de facturi depuse pentru construcția de creșe noi, moderne, prietenoase cu mediul, care respectă standardele europene.
În Teleormsn, s-au făcut plăți pentru lucrări efectuate în Drăgănești Vlașca – 407.568,6 lei, Alexandria – 24.100,66 lei, Lunca – 79.944,46 lei.
















