Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a decontat săptămâna trecută lucrări în valoare totală de 717.294.167,96 de lei pentru 1.122 de investiții realizate prin componentele C5 – Valul renovării, C10 – Fondul local și C15 – Educație, din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – a anunțat ministrul Cseke Attila.
Astfel, au fost decontate 590.324.544,79 de lei pentru 807 facturi aferente Componentei C5 – Valul renovării, pentru creșterea eficienței energetice, reabilitarea termică, consolidarea, modernizarea și renovarea seismică a unor clădiri publice și blocuri de locuințe.
Pentru Componenta C10 – Fondul local, au fost decontate 110.316.582,64 de lei pentru achitarea a 253 de facturi pentru asigurarea infrastructurii pentru transportul verde și elaborarea sau actualizarea documentațiilor de amenajare a teritoriului și de planificare urbană.
Alte 16.653.040,53 de lei au fost alocate, prin Componenta C15 – Educație, pentru achitarea a 62 de facturi care au ca obiectiv construcția de creșe noi, moderne și prietenoase cu mediul.
În Teleorman, au fost decontate lucrări efectuate în localitățile: Dobrotești – 195.911,67 lei, Alexandria – 2.279.410,26 lei, Roșiori de Vede – 2.184.007,24 lei, Bragadiru – 819.182,22 lei, Călinești – 715.285,83 lei, Călmățuiu – 538.274,07 lei, Dracea – 241.258,39 lei, Lisa – 385.561,71 lei, Moșteni – 249.591,6 lei, Poroschia – 391.022,15 lei, Trivalea Moșteni – 317.989,79 lei, Turnu Măgurele – 171.111,95 lei.















