Politic

Lotul celor 16 primari şi viceprimari teleormăneni incompatibili

alegeriIoan DUMITRESCU

Agenţia Naţională de Integritate face ce face şi din când în când mai dezvăluie câte un lot de primari aflaţi în stare de incompatibilitate. Ultima descoperire se referă la un lot de 16 primari şi viceprimari teleormăneni aflaţi în ingrata postură de incompatibilitate, după care dezvăluire este posibil ca aceştia ori să renunţe la funcţia de primari, ori să renunţe la afaceri. De ce au riscat primarii să intre în incompatibilitate, când ştiau că, mai devreme sau mai târziu, vor intra în vizorul ANI, nu se ştie; ori şi-au încercat norocul, ori nu au ştiut ce au voie şi ce nu au voie să facă pe perioada mandatului de aleşi locali.

Briceag Stan, primarul comunei Răzmireşti, se află în starea de incompatibilitate din data de 6 iulie 2012, fiind şi primar şi reprezentantul comunei în AGA la S.C. Steaua Roşie Răzmireşti SRL, dar şi petru că în perioada 2 iulie 2008-2 iulie 2012, când era viceprimar al aceleiaşi comune, a îndeplinit şi funcţia de administrator al aceleiaşi societăţi comerciale.

Marian Adrian Pătraşcu, primarul comunei Tătărăştii de Jos, fiind din 21 iunie 2012 şi primar şi comerciant, persoană fizică.

Stănică Pandele, primarul comunei Sârbeni este incompatibil fiindcă în perioada 4 octombrie 2010-16 octombrie 2013 a fost simultan şi primar şi administrator la SC Ana Vet SRL.

Vâlcu Sandu, primarul de la Nenciuleşti, începând cu data de 17 iunie 2008 este şi primar şi administrator la SC Recreativ Sanicor Prest SRL.

Budică Gheorghe, primarul din Orbeasca, este incompatibil deoarece pe perioada 10 decembrie 2012-7 octombrie 2013 a fost şi primar şi reprezentant al comunei în AGA a SC Prosalubris SRL.

Alexe Marcel, primarul din Plopii Slăviteşti, se află în incompatibilitate deorece în perioada 24 octombrie 2012-24 octombrie 2013 a fost şi primar şi reprezentant în AGA la SC Apa Plopii Slăviteşti SRL.

Dragomir Florin, viceprimar al comunei Seaca, este incompatibil din 19 iunie 2008 de când este şi viceprimar şi administrator al SC Petrax SRL.

Popescu Lucica, viceprimar la comuna Sfinţeşti, se află în incompatibilitate din 22 iunie 2012, fiind şi viceprimar şi administrator la SC Azabis Impex SRL, şi comerciant persoană fizică în cadrul SC Popescu Lucica Intreprinere individuală, şi nici nu a menţionat calitatea de comerciant persoană fizică.

Pieleanu Dănuţ, viceprimar la Pietroşani, este incompatibil din data de 10 septembrie 2012, de când este şi viceprimar şi administrator la SC Mini Market Bomby SRL.

Stoica Marinel, viceprimar al comunei Siliştea, se află în incompatibilitate din data de 22 mai 2013, fiind şi viceprimar şi reprezentant în AGA la SC Prestări Servicii Siliştea SRL.

Florea Pătraşcu, viceprimar al comunei Peretu, este în incompatibilitate din 19 iunie 2008 de când este şi viceprimar şi administrator la SC Legumicultorul Cooperativă Agricolă CA şi SC Nicfarm SRL.

Achim Adrian, viceprimarul din Rădoieşti, s-a aflat în incompatibilitate în perioada 23 iunie 2008-13 septembrie 2013, fiind şi viceprimar şi comerciant, persoană fizică autorizată la Achim Adrian PFA.

Bobe Mihael, viceprimarul din Segarcea Vale, începând cu data de 22 iunie 2012 s-a ocupat simultan şi de primărie şi a fost şi administrator la SC Bobe Mih SRL.

Burcea Aurelia, viceprimarul comunei Stejaru, s-a aflat în incompatibilitate deoarece în perioada 20 iunie 2012-4 iulie 2013, în afară de viceprimar, a îndeplinit şi funcţia de comerciant persoană fizică autorizată.

Viceprimarul comunei Poeni, Ilcuş Ionel, s-a ocupat şi de treburile primăriei, în acelaşi timp fiind şi administrator al SCCornagro SRL (din 4 iulie 2008 până pe 17 septembrie 2013), dar şi la SC Brad Con SRL (din 4 iulie 2008 până în prezent).

Şi Manea Lilian, viceprimarul comunei Călmăţui, din 24 iulie 2012 se află în incompatibilitate, fiind şi viceprimar şi administrator la SC Angri Grup SRL.

Ce vor face primarii şi viceprimarii respectivi, demascaţi de ANI că se află în incompatibilitate, rămâne de văzut; este foarte posibil ca, în cazul în care aceştia nu vor lua nici o măsură, Instituţia Prefectului Teleorman să-şi intre în atribuţii.

One Comment

  1. Daca sunt de ai puterii nu se va intampla nimic,daca nu, ramane de vazut!Personal ma indoiesc ca se va intampla ceva,avand in vedere ca s-au mai vehiculat niste nume pe aici fara sa se ia vreo masura!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.