Eveniment

Locuinţă distrusă de explozia unei butelii

Pompierii militari au fost solicitaţi marţi, 15 noiembrie, pentru stingerea unui incendiu provocat de explozia unei butelii, la o locuinţă din oraşul Zimnicea.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU „A. D. Ghica”, mr. Gelu Dragomir, solicitarea a fost făcută prin apel la numărul unic de urgenţă 112 şi, ajunşi la faţa locului, pompierii au constatat că la respectiva locuinţă se produsese o explozie, care a fost urmată de un incendiu la o butelie.

În urma producerii exploziei, proprietara casei, o femeie în vârstă de aproximativ 55 de ani, a fost rănită uşor şi transportată la spital pentru investigaţii medicale. După ce i-a fost acordat primul ajutor, aceasta a refuzat să fie internată, a mai declarat mr. Gelu Dragomir.

La faţa locului s-a intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD, a mai precizat purtătorul de cuvânt al ISU „A. D. Ghica”. (Violeta Mocanu)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.