Eveniment

Locomotivă deraiată la ieșire din stația Zăvestreni, Videle / Circulația celorlalte trenuri, întreruptă

În cursul acestei dimineți, la ieșire din stația Zăvestreni, Videle, în zona macazului, s-a produs deraierea de o osie a locomotivei trenului R 9304 Roșiori Nord – București Basarab, anunță CFR Călători.

„Călătorii sunt în afara oricărui pericol și vor fi preluați până la destinații cu automotoare îndrumate din stația București de către CFR Călători. La fața locului s-au deplasat reprezentanții autorităților care anchetează cauzele producerii acestui accident conform reglementărilor în vigoare, precum și echipa de intervenție feroviară pentru eliberarea gabaritului. Circulația celorlalte trenuri este temporar întreruptă în zona afectată și se va desfășura, în funcție de măsurile operative stabilite și dispuse de managerul infrastructurii feroviare – CFR SA. CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru problemele întâmpinate”, mai transmite sursa citată.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.