Marţi s-a disputat, în avans, primul joc al etapei cu numărul 30 în prima ligă de baschet feminine. Partida CS Municipal Târgovişte – CS Baschet Alexandria a prefaţat runda, într-un joc care avea importanţă doar pentru gazde, aflate în cursa pentru locul 1, în timp ce alexăndrencele au vrut să demonstreze că locul în play-off nu a fost deloc întâmplător. Iar în prima jumătate a meciului, alexăndrencele, pregătite de Mădălin Piperea, au reuşit să pună serioase probleme gazdelor. Un prim sfert încheiat la egalitate şi un singur punct diferenţă la pauză au fost motivele pentru care la Târgovişte a existat o anume stare de tensiune. Iar evoluţia gazdelor în sfertul 3 a arătat că supărarea a fost mare în pauză, astfel că până la final s-a conturat un rezultat “normal”, 24 de puncte în favoarea echipei din Târgovişte. Ca urmare a acestei victorii, Municipalul din Cetatea Chindiei îşi asigură primul loc în sezonul regulat, în timp ce CS Baschet Alexandria termină sezonul pe un meritoriu loc 6. “Pentru noi este o performanţă bună, iar modul în care am evoluat marţi, la Târgovişte, în prima jumătate a meciului, a confirmat că echipa este pe un drum bun. Acum aşteptăm să aflăm advesarul din play-off”, a declarat ieri Călin Voicu, directorul executiv al echipei din Alexandria.
– CS Municipal Târgovişte – CS Baschet Alexandria 79:55 (10-10, 22-21, 26-7, 21-17). Pentru Alexandria au jucat A. Şipoş (7), D. Bucică (3), S. Arnold (17), V. Rus (8), A. Arlen (8), A. Ștefan (7), A. Chivu (5), R. Alecu, C. Teodorescu. La Târgovişte principalele marcatoare au fost I. Matic (17), G. Mărginean (14), M. Ajavon (13).
Ieri s-au disputat celelalte jocuri ale etapei a 30-a din prima ligă de baschet feminin, iar singurul meci care conta pentru alexăndrence era cel dintre CSM Satu şi ACS Sepsi Sfântu Gheorghe, în urma căruia s-a stabilit adversarul din play-off.
Bogdan Pană