Politic

Liviu Dumitraşcu, un potenţial prefect bogat

prefecturaCarmen Dumitrescu

Posibila numire a lui Liviu Dumitraşcu în funcţia de prefect al judeţului Teleorman a generat curiozitate în rândurile celor interesaţi de mediul politic autohton. Pentru că Dumitraşcu a fost genul de persoană care a păstrat discreţia asupra vieţii sale private, preferând să nu fie foarte vizibil public, nici măcar prin prisma activităţii sale profesionale. Însă, se pare că potenţialul nou prefect al judeţului Teleorman nu este doar un individ foarte discret, ci şi unul destul de bogat, averea sa constând în numeroase proprietăţi imobiliare, mai precis case şi terenuri în Alexandria, Bucureşti şi Vităneşti.

Despre parcursul profesional al lui Liviu Dumitraşcu nu se ştie decât faptul că a fost comisar în cadrul Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, ocupând la un moment dat şi funcţia de director al acestei instituţii. Pe vremea când îşi desfăşura activitatea la Protecţia Consumatorului, Dumitraşcu nu avea un salariu lunar foarte consistent, pentru că, în acord cu declaraţia sa de avere, la final de an, veniturile sale însumau 16.949 lei. Nici soţia sa, institutor la Şcoala Generală nr. 5, nu avea venituri cu mult mai mari, aceasta câştigând, în fiecare an, un venit însumat de 16.200 de lei. În prezent, Dumitraşcu este director adjunct al Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă Teleorman.

În ciuda veniturilor nu foarte consistente, averea lui Dumitraşcu este destul de mare, iar declaraţia sa publică de avere dă dimensiunile exacte ale gradului său de bunăstare. Astfel, în ceea ce priveşte terenurile, putem vorbi despre trei terenuri însumând 50 de hectare în Vităneşti, Măgura şi Alexandria, toate achiziţionate prin cumpărare de către Liviu Dumitraşcu şi soţia acestuia, Florina Dumitraşcu.

Nici în ceea ce priveşte imobilele, Dumitraşcu nu stă mai prost, având nu mai puţin de trei apartamente şi două case de locuit în localităţile Bucureşti, Alexandria şi Vităneşti, toate dobândite prin cumpărare. În cazul tuturor proprietăţilor acumulate, titulari sunt Liviu Dumitraşcu şi soţia acestuia, imobilele fiind achiziţionate în perioada 1994 – 2008. Singurul capitol la care Dumitraşcu nu demonstrează un nivel de trai ieşit din comun este cel legat de posesiunea autoturismelor, acesta având un singur automobil marca Ford, fabricat în 2008, achiziţionat prin cumpărare.

Dumitraşcu are un singur credit bancar în curs, în valoare de 51.500 de euro, scadent în 2024, contractat în anul 2007. Ca atare, în cazul în care ultimul zvon va fi confirmat, judeţul Teleorman va avea un prefect cu un grad de bunăstare extrem de ridicat, spre deosebire de ultimii lui doi predecesori, care nu s-au remarcat prin nivelul veniturilor obţinute sau prin numărul proprietăţilor acumulate, unii dintre ei utilizând chiar maşina de serviciu pentru navetă.

Ultima oră

În cărţi pentru ocuparea funcţiei de prefect ar mai fi, alături de Liviu Dumitraşcu, şi directorul Casei de Pensii, Emilian Bomboe, însă zvonurile spun că oricare dintre ei ar fi beneficiarul nominalizării, nu va rămâne în funcţie decât trei luni de zile, până când Marian Cune va acumula perioada de vechime necesară revenirii pe postul pe care l-a părăsit recent.

3 Comments

  1. si de unde a facut atata avere cu veniturile alea?
    ca nu se justifica!!!!

  2. Ai trait tu cu amandoi de poti sa faci aceasta diferenta sau esti vreun amic de pahar cu cel care il ridici in slavi!? Oricum in trei luni nu te poti baza prea mult pe el.Stapanii sunt altii nu voi care va multumiti cu niste firimituri.

  3. Liviu Dumitrascu tot ce a acumulat a fost prin munca si ajutorul dat de parinti sai si ai sotiei.
    Este tanar, modest dovedeste ca are bun simt caltati demne de prefect atribute care ii lipsesc lui Emilian Bomboe.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.