Carmen Dumitrescu
Ideea candidaturii lui Liviu Dragnea pentru un fotoliu de deputat în Colegiul Alexandria pare multora destul de interesantă, în sensul că analiştii care îl vedeau în Parlament şi-l imaginau în fruntea Senatului, în postura de al doilea om în stat. Camera Deputaţilor nu părea locul pe care Dragnea l-ar fi perceput ca adecvat pentru debutul unei cariere politice la Centru, însă, dacă e să luăm în calcul o serie de variabile, ajungem la concluzia că şi această candidatură este la fel de firească ca oricare alta.
Chiar dacă, după întâlnirea de luni seara de la Consiliul judeţean Teleorman s-a stabilit că Dragnea îşi rezervă Colegiul Alexandria pentru o candidatură, chiar de a doua zi el a revenit asupra informaţiilor ajunse în presa locală şi a spus că problema candidaturii sale este încă una la care mai meditează încă. Factorul decisiv în luarea acestei decizii va fi, se pare, sondajul de opinie comandat de el, sondaj care urmăreşte să vadă dacă populaţia Teleormanului se împacă uşor cu ideea plecării sale la Bucureşti. O mare parte dintre alexăndreni spun că deja au fost sunaţi de angajaţii institutului de sondare a opiniei publice şi că li s-au adresat mai multe întrebări legate de posibilitatea rămânerii lui Dragnea la Consiliul Judeţean sau de plecare a sa la Bucureşti, în Parlamentul României.
Până va primi rezultatele furnizate de cercetarea sociologică, Dragnea se fereşte să facă declaraţii directe presei. Până acum a spus doar că “zilele astea” va lua o decizie finală, privitoare la candidatura sa, că şi-a rezervat un colegiu în Teleorman, dar că mai are de discutat cu primarii şi colegii de partid din judeţ: “Eu am un punct de vedere format, dar vreau să mă sfătuiesc şi cu colegii, pentru că în ultima perioadă a fost lansată această idee şi vreau să ştiu de la colegi din toate organizaţiile locale ce părere au şi cetăţenii, pentru că în final ce mă interesează cel mai mult este ce părere au cetăţenii din Teleorman – acela va fi argumentul final pentru candidatură sau nu. Sunt util oriunde”. Totuşi, potrivit unora dintre cei care se află pe lista candidaţilor USL, discuţii se poartă în continuare şi este foarte posibil ca până în ultima zi de depunere a candidaturilor pentru alegerile parlamentare, numele celor care se vor arunca în bătălia electorală ar putea fi cu totul altele, mai ales că unii dintre cei care au primit susţinerea primarilor şi partidului nu sunt foarte încântaţi de ideea de a părăsi judeţul şi nu şi-au dorit niciodată să ajungă în Parlamentul României, fiindu-le mai dragi comunităţile locale din rândurile cărora provin.