Elevii din 19 licee teleormănene se vor întrece mâine la Zimnicea în cadrul celei de-a opta ediţii a concursului “Parada Europei”, un eveniment unic la nivel naţional şi european, iniţiat şi sustinut de viceprim-ministrul Liviu Dragnea. Concursul, organizat de Asociaţia EuroTeleorman şi Consiliul Judeţean al Tinerilor Teleorman se va desfăşura sub forma unei competiţii în cadrul căreia fiecare liceu va reprezenta o ţară membră a Uniunii Europene, dar şi din afara acesteia, promovând şi evidenţiind elemente de cultură, istorie şi tradiţie caracteristice fiecărui stat.
Potrivit organizatorilor, anul acesta din juriu vor face parte: poetul Mircea Dinescu, Adrian Gâdea – preşedintele CJ Teleorman, Emil Hurezeanu – realizator media, Corina Dănilă – realizator media, Remus Pricopie – ministrul Educaţiei, Daniela Mihai – preşedinte CJTT. Evenimentul va avea o durată de aproximativ 6 ore, iar la paradă vor fi prezenţi şi ambasadori, primari, senatori şi deputaţi.
Concursul va începe la ora 10.00, ordinea de intrare în concurs stabilită prin tragere la sorţi încă de la jumătatea lunii februarie, fiind următoarea:
Liceul Teoretic Olteni – Italia
Liceul Teoretic “Al. I. Cuza”, Alexandria – Portugalia
Liceul Tehnologic “Emil Racoviţă”, Roşiorii de Vede – India
Liceul Tehnologic “Sf. Haralambie”, Turnu Măgurele – Olanda
Liceul Tehnologic Nr. 1, Alexandria – Belgia
Liceul Teoretic “C-tin. Noica”, Alexandria – Germania
Liceul Teoretic “Marin Preda”, Turnu Măgurele – Danemarca
Liceul Tehnologic “Virgil Madgearu”, Roşiorii de Vede – Brazilia
Colegiul Tehnic “Anghel Saligny”, Roşiorii de Vede – România
Colegiul Naţional ”Unirea”, Turnu Măgurele – Franţa
Liceul Teoretic Videle – Bulgaria
Liceul Pedagogic “Mircea Scarlat”, Alexandria – Grecia
Liceul Teoretic Piatra – China
Colegiul Tehnic “Gen. David Praporgescu”, Turnu Măgurele – Marea Britanie
Liceul Tehnologic Drăgăneşti Vlaşca – Ungaria
Liceul Tehnic “Nicolae Bălcescu”, Alexandria – Spania
Colegiul Naţional “Al. D. Ghica”, Alexandria – S.U.A
Colegiul Naţional “Anastasescu”, Roşiorii de Vede – Rusia
Liceul Teoretic Zimnicea – Austria.
Succes tuturor concurentilor!