Politic

Liviu Dragnea, despre respingerea contestației împotriva hotărârii de condamnare: “Încă mai sunt judecători care sunt controlați total de Iohannis și de sistemul politico-mafiot, româno-străin”

Contestația formulată de Liviu Dragnea la ICCJ împotriva deciziei de condamnare la 3 ani și 6 luni de închisoare în dosarul angajărilor fictive la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Teleorman a fos respinsă, ca inadmisibilă, ceea ce a generat o reacție publică a fostului președinte PSD. Acesta vede în decizia luată de judecători o dovadă a controlului politic sub care s-ar afla aceștia și o teamă de o posibilă candidatură la prezidențiale a lui Dragnea.

“Din păcate, Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție (î𝗻 𝗮𝗹𝘁𝗲 ță𝗿𝗶 𝘀𝗲 𝗻𝘂𝗺𝗲𝘀̦𝘁𝗲 𝗖𝘂𝗿𝘁𝗲𝗮 𝗦𝘂𝗽𝗿𝗲𝗺ă 𝗱𝗲 𝗝𝘂𝘀𝘁𝗶𝘁̦𝗶𝗲 𝘀̦𝗶 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗳𝗼𝗿𝗺𝗮𝘁ă 𝗱𝗶𝗻 𝗰𝗲𝗶 𝗺𝗮𝗶 𝗽𝗿𝗲𝗴ă𝘁𝗶ț𝗶, 𝗰𝗲𝗶 𝗺𝗮𝗶 𝗰𝗶𝗻𝘀𝘁𝗶ț𝗶 𝘀̦𝗶 𝗰𝗲𝗶 𝗺𝗮𝗶 𝗶𝗻𝗰𝗼𝗿𝘂𝗽𝘁𝗶𝗯𝗶𝗹𝗶 𝗷𝘂𝗱𝗲𝗰ă𝘁𝗼𝗿𝗶 𝗱𝗶𝗻 ț𝗮𝗿ă ), prin care au respins Contestația pe care am formulat-o împotriva Hotărârii de condamnare și care este bazată pe Deciziile Curții Constituționale privind prescripția, pe lege și pe Hotărârea adoptată tot de ICCJ, tot în legătură cu prescripția, dovedește că, la cel mai înalt nivel al justiției din România, încă mai sunt judecători care sunt controlați total de Iohannis și de sistemul politico-mafiot, româno-străin care a subjugat și vrea să distrugă România.

Teama de o posibilă candidatură a mea la prezidențiale și groaza că ar înfunda pușcăria, i-a făcut să calce în picioare și Deciziile Curții Constituționale și legea și Hotărârile judecătorești.

Toți aceștia sunt în ipostaza criminalului care, după prima victimă, omoară martorul care a văzut crima, apoi omoară martorul martorului la crimă și tot așa, pentru că în această ipoteză, odată ce ai săvârșit primul omor, nu mai contează numărul victimelor.

Și pentru că astăzi am primit multe mesaje, răspunsul meu este cel pe care l-am dat la ultima emisiune televizată:

“𝗩𝗼𝗶 𝗽𝗿𝗲𝘇𝗲𝗻𝘁𝗮 𝗮𝗻𝘂𝗹 𝘃𝗶𝗶𝘁𝗼𝗿 𝗣𝗿𝗼𝗴𝗿𝗮𝗺𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝘀𝗮𝗹𝘃𝗮𝗿𝗲, 𝗱𝗲 𝗱𝗲𝘇𝘃𝗼𝗹𝘁𝗮𝗿𝗲 𝗲𝗰𝗼𝗻𝗼𝗺𝗶𝗰ă ș𝗶 𝗱𝗲 𝘀𝘂𝘃𝗲𝗿𝗮𝗻𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲 𝗻𝗮ț𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹ă 𝗮 𝗥𝗼𝗺â𝗻𝗶𝗲𝗶, 𝗰𝗮 𝘀ă 𝗱𝗲𝗺𝗼𝗻𝘀𝘁𝗿𝗲𝘇 î𝗻𝗰ă 𝗼 𝗱𝗮𝘁ă 𝗰ă 𝘀𝗲 𝗽𝗼𝗮𝘁𝗲, ș𝗶 𝘃𝗼𝗶 𝘀𝘂𝘀ț𝗶𝗻𝗲 𝘁𝗼𝘁𝗮𝗹 𝗽𝗮𝗿𝘁𝗶𝗱𝘂𝗹/𝗮𝗹𝗶𝗮𝗻ț𝗮 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗶̂𝗹 𝘃𝗮 î𝗻ț𝗲𝗹𝗲𝗴𝗲 ș𝗶 𝗰𝗮𝗿𝗲 ș𝗶-𝗹 𝘃𝗮 𝗮𝘀𝘂𝗺𝗮. 𝗔𝗰𝗲𝗮𝘀𝘁ă 𝗳𝗼𝗿𝗺𝗮ț𝗶𝘂𝗻𝗲 𝗽𝗼𝗹𝗶𝘁𝗶𝗰ă 𝗽𝗼𝗮𝘁𝗲 𝗰âș𝘁𝗶𝗴𝗮 𝗮𝘁â𝘁 𝗮𝗹𝗲𝗴𝗲𝗿𝗶𝗹𝗲 𝗽𝗮𝗿𝗹𝗮𝗺𝗲𝗻𝘁𝗮𝗿𝗲 𝗰â𝘁 𝘀̦𝗶 𝗽𝗲 𝗰𝗲𝗹𝗲 𝗽𝗿𝗲𝘇𝗶𝗱𝗲𝗻ț𝗶𝗮𝗹𝗲”.

Atașez, pentru înțelegerea Deciziei de azi, câteva documente relevante.

Minuta ședinței ICCJ de astăzi:

1371/1/2022 – Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat Dragnea Nicolae Liviu împotriva deciziei penale nr. 142 din data de 27 mai 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. 2401/1/2018. În baza art. 275 alin. (2) din Codul de procedură penală, obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 275 alin. (6) din Codul de procedură penală, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 340 lei, rămâne în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 decembrie 2022”, a scris Liviu Dragnea pe pagina sa de Facebook.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.