Social

Lista candidaţilor admişi să participe la concursul pentru ocuparea funcţiilor de conducere în şcoli a fost republicată – Numărul cererilor admise în Teleorman a crescut cu 9

Monica DUMITRESCU

Ministerul Educaţiei a decis ca, în situaţia în care candidaţii înscrişi la concursul pentru ocuparea posturilor de directori au avut dosare de candidatură respinse ca urmare a unor erori materiale, aceştia să poată face dovada documentelor pentru care a fost invalidată candidatura, în cursul zilei de 10 octombrie.

Mai exact, în situaţiile în care au fost sesizate fişiere corupte informatic, alte documente decât cele cerute sau documente lipsă, inspectoratele şcolare au obligaţia de a contacta candidaţii în cel mai scurt timp, astfel încât în cursul zilei de luni, 10 octombrie, aceştia să prezinte Comisiei judeţene de organizare a concursului documentele din cauza cărora au fost respinşi. Ministerul Educaţiei a analizat posibilitatea emiterii unor aprobări speciale pentru participarea la concurs. Au fost luate în considerare doar documentele administrative datate înainte de 2 octombrie 2016.

Decizia Ministerului Educaţiei de a interveni în rezolvarea acestor situaţii speciale are la bază numeroasele solicitări din partea candidaţilor ale căror dosare au fost respinse, ca urmare a unor erori de încărcare.

În Teleorman, lista iniţială afişată în data de 7 octombrie cuprindea 148 de candidaturi admise şi 15 respinse.

9 din cele 15 candidaturi respinse iniţial au fost admise prin derogare derogare de la prevederile art. 9 alin. (2), respectiv art. 10 alin. (3) din Metodologia privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar, ca urmare a deciziei Ministerului Educaţiei. Astfel, numărul candidaturilor admise în Teleorman a ajuns la 157.

Concursul se va desfăşura miercuri, 12 octombrie 2016, la Liceul Tehnologic “Nicolae Bălcescu” din municipiul Alexandria. Inspectoratul Şcolar Judeţean atrage atenţia că supraveghetorii, desemnaţi prin tragere la sorţi în şedinţă publică, se vor prezenta în Centrul de concurs la ora 8.00, având asupra lor BI/CI. Candidaţilor le este permis accesul în centrul de concurs doar în intervalul 9.00-9.30. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 10.00 şi durează 120 de minute. Atât candidaţilor, cât şi supraveghetorilor le este interzis accesul în sălile de concurs cu genţi, poşete, ziare, reviste, cărţi, caiete, notiţe sau alte materiale documetare, mijloace electronice, telefoane sau alte mijloace de comunicare la distanţă. Materialele interzise vor fi depuse în sala de depozitare a obiectelor personale, înainte de intrarea în sala în care se desfăşoară proba scrisă. Evaluarea se va realiza începând cu ora 12.00, de către Comisia de concurs. Toţi membrii comisiei de concurs (cadre didactice şi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale) vor fi prezenţi la Liceul Tehnologic “Nicolae Bălcescu” Alexandria la ora 11.00. La aceeaşi oră vor fi prezenţi şi observatorii – reprezentanţi din partea sindicatelor, părinţi, elevi.

În premieră, subiectele pentru concursul de ocupare a funcţiilor de directori în unităţile de învăţământ preuniversitar de stat vor fi unice la nivel naţional.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.