Fermierii care au înregistrat pierderi din cauza secetei în anul 2015 vor primi despăgubiri de la bugetul de stat, dar numai după ce vor fi finalizate evaluările făcute de comisiile constituite pe lângă prefecturi, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, la finalul discuţiilor cu fermierii, din 17 august 2015. Până în prezent însă, doar 22 de prefecturi judeţene au activat comisiile de evaluare a pagubelor produse de secetă, Teleormanul fiind unul dintre judeţele care a început deja evaluarea pagubelor în teren.
Lipsa precipitaţiilor şi căldurile mari au făcut prăpăd prin numeroase sate din Teleorman, zeci de mii de hectare de culturi agricole fiind calamitate, potrivit autorităţilor locale.
Până în present, s-au primit cereri din partea fermierilor pentru despăgubiri, acestea fiind depuse şi înregistrate la Unităţile Administrativ Teritoriale, iar comisiile mixte de control au verificat o parte din suprafeţele pentru care s-au depus solicitări. Situaţia de monitorizare a acestora este în plin proces, având în vedere faptul că în judeţul Teleorman cea mai mare parte a culturilor de floarea sorelui şi porumb poate fi considerată calamitată. Potrivit Direcţiei Judeţene de Agricultură Teleorman, în prezent au fost verificate şi declarate calamitate peste 25.000 de hectare de culturi de porumb şi floarea soarelui. Pentru această suprafaţă s-au întocmit procese verbale de constatare şi, ulterior, în funcţie de decizia MADR, acestea se vor centraliza şi cel mai probabil vor merge la minister pentru despăgubiri.
Conform procedurilor, toate datele sesizate de fermieri urmează să fie verificate în teritoriu, de către inspectorii de la DJA Teleorman, care trebuie să întocmească procese verbale de constatare pe care le centralizează. (C.P.)