Peste mai puțin de cinci luni, teleormănenii vor fi invitați la urne de oamenii politici din județ pentru a le acorda votul de încredere, pentru următorii patru ani. Vor fi aleși, în iunie, președintele Consiliului Județean, primarii, consilierii județeni și consilierii locali. Pentru moment, nu se știe sigur nici dacă edilii vor fi aleși într-un singur tur de scrutin sau în două și nici dacă președinții de consilii județene vor fi aleși uninominal sau indirect, dintre consilierii județeni, din moment ce Guvernul Orban insistă serios pe asumarea răspunderii în Parlament pentru modificarea legii electorale. În ciuda insistenței guvernanților, care se vrea o încercare disperată de a declanșa niște alegeri anticipate pentru Parlament, cât încă este pe val PNL, modificarea legii electorale cu mai puțin de cinci luni înaintea alegerilor pare un demers ce ține mai degrabă de SF decât de un demers realizabil.
Cert este însă că, indiferent de modul în care vor fi aleși în funcțiile de la conducerea administrației locale, oamenii politici din județ se mobilizează și se arată dispuși să folosească toate armele pentru a convinge electoratul că sunt cei mai buni și că merită să fie aleși, mulți chiar realeși.
Unii dintre aceștia sunt prea vechi pe scena politică, au arătat de-a lungul timpului de ce sunt în stare și nu știm ce ar mai putea demonstra, în afară de gargară ieftină și reprezentații demne de circ. Au migrat de la un partid la altul, în funcție de interese și posibilități, s-au remarcat mai mult prin scandal, iar acum se vor imaculații care încearcă să revoluționeze politica teleormăneană.
Alții sunt figuri relativ noi, care n-au primit însă suficientă mână liberă de la mai marii partidelor din care fac parte, prin urmare nu s-au putut face remarcați pe cât ar fi vrut. Unii dintre aceștia au fost reduși repede la tăcere pentru că nu s-au conformat întocmai cu linia partidului.
Mai sunt „liderii’, cei care se erijează în locomotive după ce ani de zile au fost printre ultimele vagoane ale trenului. Oameni care nu se impun pentru că nu au idee despre cum ar putea să o facă, oameni care devin autoritari numai atunci când primesc confirmare de la colegi.
Și mai e o categorie de politicieni, a celor care știu ce au de făcut, care au știut tot timpul, care s-au învârtit astfel încât să pice în picioare și au făcut să fie bine în primul rând pentru ei, dar și pentru partid. Iar aceștia nu au emoții pentru alegerile ce se apropie, fie că vor fi aleșii primarii într-un singur tur de scrutin, fie că vor fi aleși în două tururi.
Toate aceste categorii de politicieni se agită pentru ce urmează, deși la prima vedere lucrurile sunt liniștite. Manevrele și jocurile politice și-au făcut deja locul pe agenda celor care trag sforile în politica din județ, negocierile se duc în spatele ușilor închise, cei care erau până mai ieri dușmani devin aliați pentru a ieși învingători din alegeri și, așa cum era de așteptat, nu putea să lipsească din ecuație tocmai trădarea. Dar vorbim de politică, unde miza e mare iar scopul scuză mijloacele.
Deocamdată, apele par liniștite. Este însă doar liniștea dinaintea furtunii…