După un sezon în care a reuşit, în ciuda problemelor pe care le are, să câştige în faţa celor mai titrate echipe din baschetul românesc – CS Municipal Târgovişte, în deplasare, şi ICIM Arad, “acasă” la Craiova – CS Baschet Teleorman Alexandria se află din nou în faţa unui joc foarte interesant. Miercuri, de la ora 18.00, alexăndrencele pregătite de Mădălin Piperea vor întâlni pe CS Municipal Târgovişte, într-o partidă restantă din etapa a 14-a a sezonului (meci amânat din cauză că antrenorul Piperea era angrenat cu lotul naţional al României), joc în care Shanita, Elan &co. pot face din nou o surpriză! “Ştim că va fi un meci greu, însă sperăm să prindem o zi bună, să ne concentrăm şi sperăm să facem o figură frumoasă”, a spus Elan Brown, sportivă care a atras deja atenţia prin prestaţiile sale în acest sezon. Jocul dintre CS Baschet Teleorman Alexandria şi CS Municipal Târgovişte, se va juca tot în Sala I. Constantinescu din Craiova, de la ora 18.00.
Tot acolo se va disputa sâmbătă, 23 ianuarie a.c., un alt joc pentru CS Baschet Teleorman Alexandria; partida decisivă pentru menţinerea în zona playoff a clasamentului, cu CS Phoenix Galaţi, face parte din etapa a 20-a în sezonul regulat al Ligii naţionale şi va fi “găzduită” de clubul alexăndrean.
Final Four al Cupei României, la Braşov
Pentru anul acesta, turneul Final 4 Cupa României, editia 2015-2016, s-a stabilit să aibă loc în perioada 05-06 februarie a.c., în Sala Sporturilor D.P. Colibaşi din Braşov. Decizia Federaţiei Române de baschet a venit ca urmare a licitaţiei făcută în acest sens, prilej cu care s-a stabilit şi programul jocurilor. Deşi echipa din Braşov nu are încă locul asigurat în turneul final (în urma primei cu UG ICIM Arad, scorul a fost 70-53 pentru arădence, returul urmând să aibă loc pe 28 ianuarie), echipa de sub Tâmpa a solicitat organizara turneului din acest an.
Astfel, în urma tragerii la sorţi a meciurilor turneului final (Final Four) Cupa României, a rezultat următorul program:
– (05.02) CS Universitatea Alba Iulia – ACS Sepsi Sic Sfântu Gheorghe;
– (05.02) CS Phoenix Galaţi – Univ. Goldiş ICIM Arad / Olimpia CSU Braşov;
– (06.02) finala (se întâlnesc învingătoarele din semifinale).
B.Pană