Sport

Liga naţională de baschet – Alexăndrencele au câştigat şi cu junioarele!

bctA doua etapă intermediară a sezonului în prima ligă de baschet a adus în Sala sporturilor din Alexandria pe Rapid Bucureşti, una din echipele modeste în acest sezon. Gazdele de la Baschet CST Alexandria, încurajate de un public numeros (foarte mulţi spectatori au fost prezenţi miercuri seara în tribună!), au avut una din cele mai exacte evoluţii ale acestui sezon, câştigând toate cele patru sferturi şi reuşind faze de spectacol sportiv deosebit. Totuşi, a fost meciul cu cele mai multe ratări pe care l-a făcut echiăpa alexăndreană, care în final s-a impus chiar şi când pe teren se aflau junioarele! Ioana Sandu, Violeta Iana sau Eliza Ispas au evoluat aproape întreg sfertul patru, iar în final toate jucătoarele din lotul pregătit de Mădălin Piperea şi-au trecut numele pe lista marcatoarelor! Să mai punctăm că, în urma rezultatului de la Sfântu Gheorghe (unde a câştigat Universitatea Alba Iulia), alexăndrencele au urcat pe locul 2 şi obiectivul propus, clasarea pe locurile 1/8, este ca şi realizat.

 

– BC CST Alexandria – Rapid Bucureşti 82:32 (29-7, 15-8, 18-9, 20-8); pentru echipa din Alexandria au jucat: Rachel Coffez (15), Shanita Arnold (2), Morgan Stroman (22), Anca Şipoş (6), Stefka Miteva (11), Alina Chivu (10), Mihaela Mihai (5), Crenguţa Teodorescu (4), Anne Farrel (2), Ioana Sandu (2), Violeta Iana (2), Eliza Ispas (1).

Alte rezultate ale etapei a 9-a în Liga naţională au fost:

– Phoenix Galaţi – CS Municipal Târgovişte 48:81;

– ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe – Universitatea Alba Iulia 74:77;

– Universitatea CSM Oradea – CS Municipal Satu Mare 72:82;

– Olimpia CSU Braşov – Universuitatea Cluj Napoca 88:71;

– SCM CSS Craiova – BCM Danzio Timişoara 63:102;

– UG ICIM Arad – Nova Vita Târgu Mureş 85:55.

Clasament

  1. CS Municipal Târgovişte 9/1 19
  2. BC CST Alexandria 7/2 16
  3. Universitatea Alba Iulia 7/2 16
  4. ICIM Arad 7/2 16
  5. Sepsi Sf. Gheorghe 7/2 16
  6. Phoenix Galaţi 6/3 15
  7. Olimpia CSU Braşov 5/4 14
  8. BCM Danzio Timişoara 5/4 14
  9. Nova Vita Tg. Mureş 4/5 13
  10. CS Municipal Satu Mare 3/6 12
  11. Universitatea Cluj Napoca 2/8 12
  12. Rapid Bucureşti 1/8 10
  13. Universitatea CSM Oradea 1/8 10
  14. SCM CSS Craiova 0/9 9

 

Deplasare dificilă la Târgu Mureş

Campionatul LNBF continuă în week-end cu o nouă rundă, etapa a 10-a. În această etapă, alexăndrencele vor juca în deplasare la Târgu Mureş, contra unei echipe care în acest sezon arată mult mai bine decât anul trecut, însă sunt cotate cu prima şansă la victorie. Iar un succes contra formaţiei Nova Vita ar fi un deznodământ normal pentru echipa pregătită de Mădălin Piperea.

Programul etapei a 10-a a LNBF este următorul:

– CS Municipal Satu Mare – Universitatea Alba Iulia;

– (12:00) Rapid Bucureşti – Universitatea CSM Oradea;

– (12:00) Nova Vita Târgu Mureş – BC CST Alexandria;

– (15:00) BCM Danzio Timişoara – Phoenix Galaţi;

– (16:00) Universitatea Cluj Napoca – ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe;

– (18:30) UG ICIM Arad – SCM CSS Craiova;

– (10.11, 18.00) CS Municipal Târgovişte – Olimpia CSU Braşov.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.