Sport

Liga a 4-a, etapa 17 – Sporting Turnu domină categoric competiția județeană

A trecut a doua etapă a returului, iar liderul Sporting Turnu Măgurele pare să nu mai aibă nici o emoție în privința câștigării titlului de campioană. Diferența de valoare și pregătire față de celelalte echipe este atuul principal al echipei lui Vali Bădoi, care câștigă aproape fără să forțeze, iar diferența de 4 goluri din jocul cu VN Olteni reflectă cât se poate de bine ceea ce arată actualul lider al clasamentului județean. În primul joc al sezonului, FCM Alexandria s-a întrebuințat serios pentru a câștiga, în fața unui adversar care a pus probleme serioase, atât cât a rezistat fizic, Unirea Țigănești. Că au fost și ceva nervi pe margine( vizat fiind unul din arbitri asistenți ai jocului) contează mai puțin, însă cert est că FCM s-a impus pe merit. Însă, scorul este cam sever, după cum a spus antrenorul celor din Țigănești, Florea Voicilă, nemulțumit într-un fel de eșec, dar și gazdele s-au arătat mulțumite pentru că au câștigat în final, după ce 50 de minute au avut emoții (vom reveni asupra acestui joc). Într-o altă partidă, Unirea Brânceni s-a impus la Zimnicea, astfel că echipa lui Alexandru Gheorghe rămâne pe locul 3 al podiumului, în timp ce Rapid Buzescu s-a impus în primul joc din retur, contra formației din Poroschia.

Ca o concluzie, după această etapă, în care s-au marcat 13 goluri (în patru jocuri), se vede că este o competiție fără nerv, ușor blazată, dar care se joacă strâns, pentru că echipele nu au presiune, iar jucătorii pot să arate cam ce știu și ce au învățat.

Rezultatele complete ale etapei a 17-a în Liga a 4-a județeană au fost:

  • Dunărea Zimnicea – Unirea Brânceni 0-2;
  • Sporting Turnu Măgurele – Viață Nouă Olteni 4-0 (A. latu 2, S. Mitran, Teleoacă);
  • FCM Alexandria – Unirea Țigănești 4-1 (H. Lascu 23, M. Olteanu 56, M. Tereuci 60, 79 / T. Duțu 45);
  • Rapid Buzescu – Spicpo Poroschia 2-0;
  • Ajax Botoroaga – Astra Plosca – nedisputat;
  • CS Vârtoape – Unirea Petrolul Videle – nedisputat;
  • Metalul Peretu – Udinese Uda Clocociov – nedisputat;
  • Voința Saelele – Inter Gălăteni – nedisputat.

Clasament

  1. Sporting Turnu Măgurele 13 12        1          0          44-4     38 (19)
  2. FCM Alexandria 12 8          2          2          30-9     26 (11)
  3. Unirea Brânceni 12 7          3          2          20-9     24 (9)
  4. Unirea Țigănești 13 6          3          4          16-14   21 (3)
  5. Voința Saelele 12 6          1          5          17-14   19 (1)
  6. Rapid Buzescu 12 4          3          5          16-17   15 (0)
  7. Dunărea Zimnicea 13 4          2          7          12-20   14 (-10)
  8. Spicpo Poroschia 13 3          3          7          20-26   12 (-9)
  9. Astra Plosca 11 3          3          5          6-12     12 (-9)
  10. Metalul Peretu 12 4          0          8          14-36   12 (-6)
  11. Viață Nouă Olteni 13 3          1          9          11-25   10 (-11)
  12. Unirea Petrolul Videle 12 2          2          8          8-28     8 (-10)

– Inter Galateni retrasă din campionat în etapa a 4-a;
– Udinese Uda Clocociov retrasă din campionat în etapa a 8-a;
– CS Vârtoape retrasă din campionat în etapa a 9-a;
– Ajax Botoroaga retrasă din campionat în etapa a 14-a.

B.Pană

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.