Eveniment

Liceul Constantin Noica din Alexandria, prădat de hoți

Mai multe calculatoare și echipamente electronice au fost sustrase, de persoane necunocute, la finalul săptămânii, din Liceul Teoretic Constantin Noica, din Alexandria. Din primele informații, femeia de serviciu ar fi fost cea care a observat spargerea, iar oamenii legii au preluat cazul și fac cercetări pentru prinderea vinovaților.

Potrivit IPJ Teleorman, în dimineața acestei zile, polițiștii din municipiul Alexandria au fost sesizați cu privire la faptul că, în perioada 21-24 iunie, persoane necunoscute ar fi distrus și ar fi sustras mai multe bunuri din incinta unei unități de învățământ din localitate.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și distrugere, cercetările sunt în curs, urmând a se stabili întreaga activitate infracțională.

O sarcină dificilă revine, acum, Inspectoratului Școlar Județean, care se vede nevoit să reorganizeze centrul de examen pentru Evaluarea Națională într-o altă unitate școlară, având în vedere că hoților le-a făcut cu ochiul camerele de supraveghere montate în unitatea de învățământ.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.