Biroul Politic Naţional al PNL a validat miercuri, 9 martie, mai multe candidaturi pentru primăriile de sector din Capitală, precum şi cinci preşedinţi unici de filiale. Astfel, la Dolj, aripa liberală va fi condusă de Nicolae Giugea, la Buzău de Ovidiu Anghel, la Călăraşi de Răducu Filipescu, la Galaţi de către Victor Paul Dobre şi la Sibiu de către Raluca Turcan. Totodată, se pare că demersul va fi continuat şi în ce priveşte celelalte organizaţii liberale din ţară, urmând ca la şefia acestora să rămână un preşedinte unic.
De asemenea, copreşedintele Vasile Blaga a declarat că PNL va finaliza validarea candidaţilor pentru alegerile locale în următoarele două săptămâni, urmând ca o prezentare a acestora să aibă loc la Constanţa, la începutul lunii aprilie.
„Am convocat pentru 2 – 3 aprilie, la Constanţa, Liga aleşilor locali, unde o să participe toţi candidaţii noştri pentru funcţiile de primari şi, sigur, pentru preşedinţi de consilii judeţene din ţară. Mai avem puţine locuri în care trebuie să desemnăm candidaţii de primari. În maxim două săptămâni lucrurile vor fi încheiate. Le-am spus şi colegilor: mai sunt 48 de zile până când se depun listele cu candidaţi”, a precizat Vasile Blaga, după şedinţa BPN de miercuri, 9 martie.
În judeţul Teleorman, au fost validate candidaturile pentru municipiul reşedinţă de judeţ, unde va intra în cursa electorală consilierul local Florin Titirişcă – la Alexandria, pentru municipiile Turnu Măgurele – Claudiu Crăcea, şi Roşiori de Vede – Daniel Fierăscu, precum şi pentru oraşele Videle, Adrian Carabet, şi Zimnicea, Maria Prună. De asemenea, au fost validate candidaturile pentru majoritatea primăriilor din localităţile rurale şi a fost validată şi candidatura copreşedintelui PNL Eugen Pîrvulescu pentru şefia Consiliului Judeţean.
În ce priveşte candidaturile pentru Consiliul Judeţean, surse liberale susţin că nu s-au stabilit încă cei 33 de reprezentanţi ai dreptei teleormănene care vor figura pe listă la localele de pe 5 iunie.
La Pietrosani merg cu Emil Picu, condamnat deja la 4 lunI închisoare pentru conflict de interese și cu un dosar ANI.
Daca e sub un an, nu se pune, se considera debutant…
Idiotul de adventist care conduce P.N.L., la nivel de judet, a propus numai candidati perdanti!!!Titirisca tigan camatar, Fierascu tot cioara, da si un hot dovedit, varul toxicului Nitulescu!!!!Liberalii vor suferi un esec de proportii in TR!!!Nici ei intre ei nu se voteaza!!!
Nitulescu vrea neaparat sa ajunga presedintele CJ Teleorman.
Cine stie partid in cautare de candidat sa il caute pe Nitulescu!
Pana atunci cine stie cati din ei or sa fie arestati,,,
Rosiorenii stim cat rau a facut Nitulescu locuitorilor orasului nostru.(cazul Textila,Macul)
Avand in vedere ca Nitulescu este ruda cu Fierescu cea mai parte din liberali-chiar si cei care provin din PDL-sunt hotarati sa nu -l voteze pe candidatul liberalilor.
S-a intalnit Tutea cu Mandea ( ILIESCU – bordel cu Fierascu- parc ) sa dea lori la muieri. Chiar nu mai este nimeni la PNL cu mintea intreaga sa vada 2 indivizi pe care-i uraste populatia incearca sa devina simpatici. Proxenetii si hotii niciodata nu devin simpatici.