După ce miercuri, 7 octombrie, plenul Senatului a adoptat, pe repede înainte, proiectul legislativ privind promovarea demnităţii umane şi toleranţei faţă de diferenţele de grup iniţiată de preşedintele interimar al social-democraţilor Liviu Dragnea, care prevede ca defăimarea socială să fie sancţionată cu amendă de la 1.000 la 30.000 lei, dacă vizează o persoană fizică, respectiv cu amendă de la 2.000 la 60.000 lei dacă vizează un grup social, au apărut numeroşi contestatari ai iniţiativei considerate drept „instrument de intimidare a vocilor incomode din presă şi societate civilă”. În acest sens, a fost deja demarată o petiţie on-line, prin care se cere Camerei Deputaţilor, cameră decizională în acest caz, să respingă proiectul legii privind promovarea demnităţii umane şi toleranţei faţă de diferenţele de grup, în forma actuală recent aprobată de Senat.
„Considerăm că o asemenea lege poate fi folosită ca instrument de intimidare a vocilor incomode din presă şi societate civilă şi poate duce la încălcări grave ale dreptului la libera exprimare. Suntem împotriva acestei legi deoarece definiţiile privind „grupul social” şi „defăimare socială” sunt vagi, imprevizibile şi permit interpretari abuzive(…) În condiţiile ambiguităţilor privind definiţiile, este neclar dacă, de exemplu, legea nu ar permite amendarea cu sume usturătoare a unui jurnalist sau om obişnuit care scrie în spaţiul public despre un partid ca având mai mulţi corupţi decât alţii sau despre parlamentari ca votându-şi în grup pensii speciale. Cuantumul amenzilor este suficient de mare încât să ducă la autocenzurarea vocilor critice”, se arată în textul petiţiei.
Totodată, semnatarii petiţiei solicită o dezbatere argumentată şi o consultare publică reală înainte ca proiectul de lege să fie votat în Camera Deputaţilor. (Violeta Mocanu)