Social

Laptele, cornul şi fructele pentru elevi vor ajunge în şcolile teleormănene peste aproximativ 10 zile

lapte-si-cornMonica DUMITRESCU

Elevii din Teleorman vor primi lapte, corn şi fructe proaspete începând cu a doua săptămână din luna octombrie, potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Adrian Gâdea. Acesta a expilcat că termenul a fost amânat deoarece doi ofertanţi au avut acelaşi preţ, iar Inspectoratul Şcolar a transmis cu întârziere numãrul beneficiarilor cãtre Consiliul Judeţean.

“Pe 6, 7 octombrie, toţi elevii din judeţ vor avea lapte, corn plus fructe proaspete. O sã fim singurul judeţ care va livra toate cele trei produse. S-a întârziat pentru cã a trebuit sã respectãm toate termenele prevãzute de Ordonanţa 34, ordonanţă care reglementeazã procedura privind achiziţiile publice. Am fost puşi în situaţia în care a trebuit sã obţinem mai multe clarificãri de la ofertanţi astfel încât sã punem alege ofertantul care a oferit preţul cel mai mic. Noi nu am întârziat niciun moment. De la data la care am primit numãrul de elevi de la Inspectoratul Şcolar judeţean imediat am şi lansat procedura de licitaţie. Nu puteam lansa licitaţia decât în momentul în care am avut numãrul de elevi de la Inspectoratul şcolar. Dacã îl aveam cu mult înainte şi noi lansam procedura de licitaţie şi probabil reuşeam sã ne încadrãm ca la acest moment sã oferim copiilor cele trei produse”, a declarat preşedintele CJT.

Pentru produsele lactate, de panificaţie şi pentru fructele proaspete Consiliul judeţean a fãcut o singurã licitaţie cu douã loturi. În anul şcolar 2014-2015, 33.376 de elevi şi preşcolari din Teleorman vor primi lapte şi corn şi 26.799 de elevi vor beneficia în fiecare zi de fructe proaspete.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.